Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe blog.carturesti.ro
Cel mai recent roman al lui Salman Rushdie, Orașul Victoriei (traducere de Dana Crăciun) spune, sub pretextul traducerii unei epopei antice, povestea unei posedări și a unei întemeieri. Este, în fond, povestea oricărei utopii, minunată în proiect și dezastruoasă în practică. Un roman care amintește de titlurile-forță ale lui Rushdie, în special de Pământul de sub tălpile ei.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
Romanul meu preferat de anul trecut, Lecții, de Ian McEwan (în traducerea lui Dan Mircea Alexandru Croitoru): povestea unui om care e posibil să fi fost distrus de un abuz sexual, dar e la fel de posibil să fi avut o viață pe cât de bună s-a putut. O istorie a secolului trecut și a începutului de secol XXI, Lecții este una dintre cărțile remarcabile ale ultimilor ani, semnată de un McEwan melancolic, înțelept, dar neiertător, ca orice scriitor care nu prea mai are nimic de pierdut, pentru că a câștigat tot.
Citeste mai multîn Dilema Veche, nr. 1035
Cu o intrigă luată parcă din celebra franciză de cinema Perfect necunoscuți, Tarot e un roman vorbit de mulți și rescris de unul singur, o carte plină de o energie factică reconfortantă. Ca-ntr-un joc de cărți unde se descifrează chipuri și se mizează în orb, naratorul ne lasă pradă celor mai neașteptate surprize epice și tipologice. Se mixează abil ironia și umorul, se fac rapoarte de etapă și se inserează, între colocvialități băiețești și spovedanii spontane, notele potrivite de analiză gravă. Aș zice, mai pe scurt, că din nou Mihai Buzea a publicat un roman bun de pus deoparte.
Citeste mai multîn Dilema Veche, nr. 1035
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atât de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul, facilul și lacrimogenul, iar asta e o veritabilă probă de anduranță pentru un prozator care o vrea atât de eflorescentă, de întinsă și de tensionată. Romanul e de dragoste, da, în primul rând, dar e și roman istoric, o megaparabolă a indiscernabilului etic în comunism – densă în referințe și fapte, impresionantă prin arhitectura sinuoasă, gnomică pe alocuri, liric-frisonantă în altele, dar întru totul valabilă de la un capăt la celălalt. Bogdan Crețu dă, iată, încă o carte de ficțiune care completează fericit palmaresul unui prozator care, altfel, n-are prea mare vechime în gen.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1194
Când vine vorba despre dimensiunea stilistică a acestui jurnal, Cosmin Perța păstrează tonul de factură romantică caracteristic stilului cunoscut al lui Nicolae Labiș, motiv pentru care firul discursiv se desfășoară ritmic și firesc, în timp ce interogațiile despre natura poeziei păstrează aceeași preocupare pentru transcendența actului artistic. Ceea ce e demn de remarcat în cazul acestui volum este maniera în care autorul reușește să preia atributele expresive ale poetului pentru a-i recrea cu autenticitate jurnalul pierdut, încercând în același timp să rămână detașat față de o încărcătură subiectivă care ar periclita acuratețea unui asemenea demers. Acestea fiind spuse, Jurnalul pierdut al lui Nicolae Labiș poate fi atât o ocazie de a redescoperi opera unui poet intrat oarecum în umbra timpurilor, cât și o oportunitate de descoperire a perspectivelor contemporane prin care se reflectă influențele acestora.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Amintind de Huxley, Bradbury, Orwell, Kazantzakis sau Vonnegut, dar și de mai recenții Whitehead, Houellebecq sau Mitchell, povestirile lui Gabriel Macsim posedă din plin simțul mizanscenei grotești, al dialogului și al pulsației epice bine dozate. Realismul lor oblic, la fel ca și accesele de umor pur sau de satiră politică, se mulează potrivit pe cotiturile distopice hi-tech sau oculte. Faptul că se citesc repede și cu plăcere e și el unul dintre avantaje, deloc de neglijat pentru un debut atât de târziu.
Citeste mai multpe litero-mania.ro, nr. 316
Diferit din multe punct de vedere de Femeia de marțipan, Crima de pe podul Garibaldi nu ține să șocheze cititorul prin funambulesc – prezent totuși, dar în doze infime –, ci are o curgere lină, așezată, în care povestea unei crime (sau a unei sinucideri?) este dezvăluită pe măsură ce cuplul detectivistic Martin-Maraia adună indicii despre întâmplarea stranie dintr-o noapte de vară de pe podul Garibaldi din Cluj care a dus la moartea unei femei. Într-o scenă amintind de Twin Peaks-ul lui Lynch, cadavrul acesteia este descoperit în apele Someșului de doi pescari amatori, iar la locul faptei este chemat Martin Breda, însoțit, bineînțeles, de partenera sa, Maraia.
Citeste mai multpe alecart.ro
Un roman cu implicații sociale și politice, cu miză, al cărui subiect vizează o problemă reală, spinoasă a societății în care trăim: terorismul. Dar și un roman despre om. Despre sufletul și conștiința omenească, despre posibilitatea de a te înșela. Un roman despre toți cei implicați în combaterea actelor de terorism, despre cei care fac sau sunt doar suspectați că ar putea ajunge să comită astfel de acte, despre presiunea familiilor victime, dar și despre rudele celor implicați, despre realitățile societății franceze actuale, despre radicalizare și factori care favorizează înregimentarea jihadistă, despre inechitate, responsabilitate față de siguranța cetățenilor, dar și față de omul din fața ta, a cărui soartă depinde de decizia pe care o iei la un moment dat. Despre capacitatea uriașă de a minți și de a disimula, despre prezumția de nevinovăție sau, mai precis, despre posibilitatea unui om de a greși și despre șansa de a se schimba.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 837
Prozele lui Florin Irimia au în ele adevărurile lumii actuale și ale trecutului recent, conțin răspunsurile pe care le caută toți cei care și-au privit destinul în față, toți cei care au pus creativitatea sub semnul întrebării și cei care au ales să privească lumea în mișcarea lentă și dureroasă a onestității. Volumul Nu spune asta! reușește, printr-o complexitate atentă și o structură impecabilă, să descrie sublima tristețe a vieții, evadând din realitate și alunecând în fantastic.
Citeste mai multpe carturesti.ro
Ca autor de literatură fantastică ai multă libertate înainte să începi, dar libertatea de creație se reduce cu fiecare propoziție adăugată textului. Dacă la început posibilitățile par infinite, prima frază decupează o realitate, care trebuie apoi construită după niște reguli interne și conform unor dinamici care se nasc pas cu pas. La final nu îți rămâne decât să așezi ultima propoziție, care, în mod ideal, nu mai poate fi decât una anume, care aștepta încă de a început să își găsească locul pe ultima pagină. Așadar chiar și noi, scriitorii de literatură fantastică, ne scriem poveștile ca pe niște cuști ce mimează libertatea.
Citeste mai mult