în Suplimentul de cultură, nr. 715

Am scris în bună parte cartea într-un registru realist, raportîn­du-mă mereu la evenimente istorice, politice ale secolului trecut în special și la impactul pe care l-au avut asupra oamenilor care le-au trăit, dar și, indirect, asupra celor din generațiile următoare. Nimic nu se întîmplă izolat și nu afectează o singură generație

Citeste mai mult
Dosar de presă
Andreea RĂSUCEANU
401 views

în Suplimentul de cultură, nr. 715

Mi-a luat vreo patru luni să termin această ficțiune. Planul fusese să scriu o nuvelă, dar a ieșit mai mult de atît. (…) Cel mai des mă întreb de ce am vrut să scriu această poveste. Pentru că a trebuit. Pentru că e și despre mine, și despre alți scriitori. Nu pot să știu precis dacă simt și alții la fel, dar intuiesc că da.

Citeste mai mult
Dosar de presă
Bogdan RĂILEANU
303 views

Echinox

„Maia, din Hotel Universal, revine și în acest roman al Simonei Sora. Cele două părți care îl alcătuiesc ar putea fi citite în orice ordine: în ambele protagonista apare ca martoră a unui mediu pe care încearcă, prin candoarea, dar și prin revolta ei interioară, să-l înțeleagă (o dată ca instrumentistă într-un spital din Deva

Citeste mai mult
Dosar de presă
Andreea Mîrț
351 views

în Gazeta Dîmboviței

Țipă cît poți cuprinde colecția de voci pe care Moni Stănilă le-a separat și le-a individualizat în urma multiplicării pe care și-o asumă aici. Sînt aici toate vocile anterioare și prezente cu toate corpurile și cu toate viețile lor, sînt aici viețile care caută și care se urmăresc și care, mai departe, împreună să găseasc

Citeste mai mult
Dosar de presă
Gabriel ENACHE
300 views

pe alinapurcaru.ro

(...) documentează, într-o poveste accesibilă, și ea ilustrată, viața activistei Malala Yousafzai, care a fost la un pas de a-și pierde viața pentru că a susținut dreptul fetelor la educație și a primit, mai tîrziu, Premiul Nobel pentru pace. Nu cred că sînt prea multe povești care să vorbească despre forța și încăpățînarea

Citeste mai mult
Dosar de presă
Alina PURCARU
357 views

pe alinapurcaru.ro

Interesant nu e doar că spune povestea din spatele convingerilor ecologiste ale Gretei Thunberg, ci că oferă și un glosar de termeni, util unor copii interesați de problemele planetei (găsesc explicații aici pentru amprentă de carbon, combustibili fosili sau marșul pentru climă), plus o cronologie a dezastrelor climatice și a acțiunilor

Citeste mai mult
Dosar de presă
Alina PURCARU
349 views

în Formula AS, nr. 1446

Demersul scriitoarei anglo-norvegiene Sue Pri­deaux, care nu roman­țea­ză, nu se lan­sează în con­si­derații savante, poate fi citit cu mare interes și de către pro­fani, căci ea to­peș­te imensa do­cumentare într-o povestire cursivă. Și-a propus și a reușit să refacă, desființînd cu argu­mente erorile perpe­tuate, eta

Citeste mai mult
Dosar de presă
Adriana BITTEL
347 views

în Observator cultural, nr. 1044

Ceainicul fermecat, frumos și atent îngrijit, cuprinde o selecție foarte reprezentativă și la fel de variată de basme, legende și povestiri din Țara Soarelui Răsare. Este un adevărat sipet cu povești, în care s-au strecurat, asemenea unor duhuri plutitoare, umorul, înțelepciunea, pildele și farmecul pe care numai întîmplările îmb

Citeste mai mult
Dosar de presă
Alina PURCARU
372 views

în Observator cultural, nr. 1044

Panoramele se doresc a fi manuale care să răspundă întrebărilor legate de acea epocă sau să trezească curiozități și întrebări pentru studii viitoare. Să fie un omagiu adus victimelor unui regim represiv, un omagiu adus adevăratelor valori democratice, greu cucerite și repede disprețuite. Sînt și instrumente de lucru pentru

Citeste mai mult
Dosar de presă
Liliana COROBCA în dialog cu Ovidiu ȘIMONCA
331 views

în Observator cultural, nr. 1044

(…) cred că fiecare autor își împrumută „bucățele“ din sine însuși fiecărui personaj, fără însă să se suprapună cu vreunul din ele. În acest sens, un piculeț m-aș putea regăsi și în tendința de frondă a lui Fred, deși n-am făcut niciodată nici măcar unu la sută din cîte a săvîrșit el în poveste.

Citeste mai mult
Dosar de presă
Eugen CADARU în dialog cu Alina ROINIȚĂ
342 views
Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri