în revista Ramuri, nr. 11
Romanul are o textură densă, titlul Silex nefiind doar metafora durităţii, ci şi a scânteii. Din coliziunea dintre amintire şi uitare se naşte focul conştiinţei. Autorul scrie cu o luciditate tăioasă, dar şi cu o tandreţe rară; frazele lui au ritmul respiraţiei unui om care se teme că va uita să respire dacă se opreşte din scris, cum ni se şi spune undeva în carte.
Citeste mai multEditura Polirom la Gaudeamus 2025. Programul de evenimente
Editura Polirom participă în perioada 3-7 decembrie la Târgul de Carte Gaudeamus, organizat de Radio România, ediţia cu numărul 32. Cititorii vor avea acces la peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere de 20%. De asemenea, vor fi disponibile numeroase volume la preț unic de 15 lei, alături de alte oferte speciale pregătite pentru această ediție. Gaudeamus 2025 va avea loc în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti. Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 și 20.00, iar accesul este gratuit. Programul complet de evenimente, mai jos. Cu excepția celor pentru care este precizat alt loc, evenimentele se vor desfășura la standul editurii din Pavilionul B2 al Complexului Romexpo, București.
Citeste mai multîn România literară, nr. 50
Carte plină de poezie și enigme, infuzată de lirism, dar nelipsită de umor, Cod 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinț? vorbește despre iubirea de literatură și de umanitate, împrumutând ceva din farmecul și fascinația misterioasă pe care o exercită – și astăzi, la atâția ani distanță – personajul Micului Prinț și creatorul său.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 11
Săpunul lui Leopold Bloom este unul dintre cele mai bune romane, cu o formulă ce refuză încadrarea de orice fel: se pot găsi argumente, de pildă, pentru metatextualitate, pentru notaţiile intime, pentru critică socială – dar niciuna dintre aceste viziuni nu este în sine satisfăcătoare, ceea ce conferă acestui roman putere de reconfigurare, cu o factologie ce descinde din Ţiganiada, savant ticluită.
Citeste mai multpe citestema.ro
Ce ușor țese Isabella Hammad, printr-un roman complex și cuceritor, imensa lecție a empatiei. Ce perspectivă nouă alege pentru a decupa decade sângeroase ale istoriei și pentru a le prezenta unui public nou, scrutându-i cu o privire dinspre care nu ne putem întoarce pentru a ne ascunde. Arta teatrală unește aici golurile de pe o hartă fărâmițată, iar Hammad ne invită nu să cunoaștem o stafie, ci hotărârea nestrămutată a unei stafii de a nu mai fi văzută astfel.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 9
(...) jurnalele lui se citesc cu interes tocmai pentru că înregistrează o mare cantitate de evenimente – reale, livrești, nici nu contează – pe metru pătrat. Când contextul însuși devine extraordinar, ca după 2020, jurnalul se transformă într-un mic thriller de idei. După cum indică și titlul, pandemia și războiul din Estul Europei ocupă prim planul înregistrărilor diaristice recente, fiind ambele trecute prin lentila specifică a autorului. Cele două fac parte dintr-un scenariu de conversie tipic unui utopist pragmatic ca Vancu, care vede în orice tragedie sau experiență la limită un prilej al umanității de a-și revela resurse nebănuite. În pandemie, diaristul reînvață să metabolizeze „noul timp” redirecționându-l spre activități din sfera celor lăsate la o parte de goana zilnică a ritmului obișnuit: familie, natură, scrierea sau lectura unor cărți voluminoase. Vancu nu e doar un excelent cititor de cărți, ci un cititor al lumii – virtuale și reale – de-a lungul și de-a latul ei.
Citeste mai multîn Cațavencii
Puberii și adolescenții din Împărăția cerului… au trăiri de o complexitate atipică față de personajele prozei noilor generații, o complexitate care, mie cel puțin, nu mi se pare deloc forțată. Nu-mi dau seama dacă cititorul tînăr se recunoaște în personajele acestui debutant, dar sunt convins că despre cartea lui se va vorbi și (sper) scrie cu surprindere și, de ce nu, cu plăcere. Ar merita.
Citeste mai multîn revista Arca, nr. 3
După succesul cu romanul Trei femei, cu mine, patru, Hanna Bota deschide noi punți de comunicare/experimentare epică cu Să spui sau să nu spui (Editura Polirom, 2024). Cartea se bucură de receptare din partea criticii, fiind nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul 2024. Suntem provocați de o meditație acută asupra sensului și rostului vieții individului interconectat la ceilalți, luptând din greu cu tarele ereditare, mentalitățile, complacerea în cotidianul anost care, treptat-treptat, se scurge în spațiul virtual. (...) O carte care curge, evident, cu toate ingredientele necesare pentru a captiva și a fi citită de toate vârstele
Citeste mai mult