în revista Vatra

Deși operează cu clișee și locuri comune, prin aceeași tehnică a mistificărilor și demistificărilor, Simona Goșu reușește să dea viață unui personaj autentic, cu toate defectele și virtuțile sale. Biografia în șase părți, respectiv în șase zile de lucru, a unui personaj atât de vivace precum Stela, de 53 de ani, fostă casieră la Depozitul de carte, acum menajeră, este susținută într-un ritm foarte rapid. O scriitură vie, așa cum este și personajul pe care-l (re)prezintă. Se poate spune că forma este în deplină adecvare cu mesajul.

Citeste mai mult
Dosar de presă
Senida POENARIU
368 views

pe catavencii.ro

Treceri de acest fel, de la sacru la profan și de la încremenitul trecut medieval la prezentul în mișcare au loc frecvent în povestirea lui Grass, însoțită de desenele cu linii fine ale autorului, publicată după moartea lui. Un fel de a-și fixa în minte imaginea personajelor? Sau plăcerea de a înlocui pozele cu contururile personalizate ale unor instantanee în creion?

Citeste mai mult
Dosar de presă
Cristian TEODORESCU
376 views

în Observator cultural, nr. 1225

Despre cum funcționa uriașa mașinărie imperială în cap cu mult-iubitul – și de către românii din Transilvania – împărat aflăm abia din această lectură, bazată pe o remarcabilă documentare și abilă utilizare a datelor. Cum era organizat tot aparatul funcționăresc, ce fonduri se cheltuiau și cum erau gestionate – avem la îndemână și cifre și multe ilustrații care ne ajută să înțelegem cum funcționa curtea imperială. Bărbați, femei, copii, se locuia de multe ori la locul de muncă. Militari de carieră, personaje de rang înalt, dar și simpli muncitori și umili funcționari de toate gradele. Nu lipsesc picanteriile și intrigile inerente, nici măcar corupția, care dau farmec și culoare acolo unde ar putea părea că deja suntem asaltați de prea multe detalii. Nici pomeneală. Franz Joseph? Un om supus datoriei și îndatoririlor, un om care a trecut prin multe nenorociri și drame, tolerant și intransigent deopotrivă. Pas cu pas și pagină cu pagină, ni se dezvăluie detalii, ne sunt prezentate personaje și întâmplări din mersul curții imperiale de la Viena. Împăratul moare pe 21 noiembrie 1916, după o lungă domnie și după agonia unui imperiu care iese din istorie, ca și Imperiul Otoman, ca și cel Rus, și lasă în urma lui mai multe state ce alcătuiesc azi o altă geografie politică a Europei. 

Citeste mai mult
Dosar de presă
Cristina MANOLE
243 views

pe citestema.ro

Discursul lui Sofi Oksanen merge în multe direcţii şi e uimitor, la cât de multă violenţă implică, cât de echilibrat se menţine până la final, pentru a reuşi să arate cât de mult se află astăzi Rusia în afara umanităţii. Din păcate, citind cartea aceasta, realizezi că o ţară care s-a comportat istoric ca un parazit este imposibil de adus pe linia normalităţii. Cel puţin, văzând cum acţionează nu neapărat reprezentanţii ei – îi vizez aici pe militari – cât mai ales cetăţenii ei obişnuiţi (cum să îi spui ca mamă fiului tău soldat că e în regulă să violeze ucrainence?), pare greu de crezut că Rusia se poate vindeca înaintea sfârşitul lumii.

Citeste mai mult
Dosar de presă
Constantin PIȘTEA
0 views

Evenimente Polirom la Bookfest Târgu Mureș, ediția 2024

În perioada 26-29 septembrie 2024, la Teatrul Național Târgu Mureș, va avea loc o nouă ediție a Salonului de Carte Bookfest. Editura Polirom participă cu peste 700 de titluri și reduceri de preț. Cristian Tudor Popescu, Radu Aldulescu, Marius Turda, Tudor Ganea și Bogdan Răileanu își așteaptă cititorii la această nouă ediție a târgului. Mai jos, programul de evenimente Polirom la Salonul de Carte Bookfest Târgu Mureș, ediția 2024.

Citeste mai mult
Știri
Promovare
430 views

în Suplimentul de cultură, nr. 860

Volumul este un amestec de autobiografie, istorie, biologie moleculară, psihologie cognitivă, psihanaliză și neuroștiință, Eric R. Kandel fiind și un povestitor savuros. Elementele autobiografice cu care începe volumul nu sunt deloc întâmplătoare, ele fiind elementul care a generat preocuparea autorului pentru cercetarea bazei biologice a memoriei. (…) După cum mărturisește, bucuria naivă, curiozitatea și uimirea nu l-au părăsit pe Eric R. Kandel niciodată când a fost vorba de explorarea științei. Experimentele și progresele necontenite i-au oferit privilegiul fiorului redescoperirii permanent reînnoite a minunilor lumii.

Citeste mai mult
Dosar de presă
Dana PÎRVAN
256 views

la Radio România Cultural

Ei bine, Susan Albuhawa, în romanul sau, În fața lumii lipsită de iubire, reușește încă de la primele pagini, prin imaginea sugestivă a unei prizoniere palestiniene aflată într-o închisoare israeliană, desprinsă parcă dintr-un film SF, să ne introducă într-un univers pe care agențiile de știri nu îl vor menționa niciodată, acela al femeii prinsă cu totul fără voia ei într-un conflict armat, al femeii care trăiește pentru un bărbat luptător dar care, până ajunge la el, a trebuit să lupte ea însăși cu viața, cu trădarea bărbaților și a femeilor, cu tradițiile care guvernează traiul femeilor din Orient și cu propriile nesiguranțe și temeri.

Citeste mai mult
Dosar de presă
Anamaria SPĂTARU
334 views

pe omiedesemne.ro

Născut în URSS are exact structura vie, incitant-clevetitoare (există multe referiri la nesfârșitele cozi, cu anecdotica aferentă care circula subteran și care spunea că oamenii se așezau indiferent ce „se dădea”, fie și dacă exista la final riscul ori să nu mai prindă nimic, ori să afle că de fapt coada se formase din cauză că o băbuță se așezase pe un scăunel lângă o ușă fiindcă o dureau șalele) a unei cărți care ia de fapt în răspăr idealul comunist. Poate nu până la ultimele consecințe, e drept, dar cam pe-acolo…

Citeste mai mult
Dosar de presă
Gelu DIACONU
275 views

Denisa Ștefan în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul La fel ca mine

Sâmbătă, 28 septembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas Oradea (Republicii, nr. 11), Denisa Ștefan va intra în dialog cu Mircea Pricăjan, pornind de la romanul La fel ca mine, publicat în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom. Discuția va fi urmată de o sesiune de autografe. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Revista de cultură Familia.  

Citeste mai mult
Știri
Promovare
221 views

Stela, dramatizare după romanul omonim al Simonei Goșu, pe scena Teatrului Nottara din București

Spectacolul Stela, dramatizare după romanul omonim al Simonei Goșu, publicat în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom (2023), se joacă pe scena Teatrului Nottara din București, regie și dramatizare de Gianina Cărbunariu. Avanpremiera spectacolului va avea loc pe 18 și 24 octombrie. Distribuția spectacolului: Ada Navrot, Mihai Dinvale, Alexandru Jitea, Șefan Radu, Mihaela Subțirică, Diana Roman, Sorina Ștefănescu, Isabela Neamțu, Luminița Erga, Teo Dincă, Crenguța Hariton, Daniela Minoiu. Spectacolul „Unul dintre cele mai colorate și charismatice personaje feminine din literatura română contemporană, Stela, din romanul omonim al Simonei Goșu, urcă pe scena Teatrului Nottara, într-o montare savuroasă, plină de umor negru, cu o perspectivă dulce-amară asupra societății românești actuale. Universul Stelei, o femeie ambițioasă și descurcăreață, care muncește ca menajeră pentru câteva familii înstărite, este și o radiografie a unui prezent marcat de inegalități sociale, de discursuri care îi divizează pe omeni, de la religie până la corectitudine politică. Stela își maschează marile ei dureri – pierderea casei, în urma retrocedărilor, și relația problematică cu cei doi copii – printr-o veselie și o cochetărie în spatele cărora mocnește dezamăgirea resimțită de o întreagă categorie de oameni pe care tranziția postcomunistă i-a lăsat cu un pas în urma istoriei.” (Teatrul Nottara) Mai multe detalii despre spectacol și bilete, aici.

Citeste mai mult
Știri
Promovare
290 views
Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri