Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Suplimentul de cultură, nr. 854
Bogdan Crețu a scris o carte al cărei subiect e dificil, sensibil și, bineînțeles, riscant. Relația omului cu puterea și, implicit, cu „vremile” în care trăiește e o supratemă ce cunoaște numeroase reprezentări în literaturile lumii, mai ales în cele ale estului european. Autorul reușește să pună toate aceste realități complicate în relație cu destinul individual, cu viața intimă a oamenilor din două epoci politico-sociale distincte.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 854
Silex s-a format în mine de-a lungul mai multor ani, așa cum un mineral se formează în scoarța terestră. Silexul în sine, cremenea, este o rocă sedimentară, așa cum aceasta este o carte sedimentară, dar și vulcanică și, categoric, metamorfică. (…) Silex este doar o piesă într-un mecanism pe care probabil nu voi reuși să-l asamblez până la sfârșitul vieții. Marginile sale zimțate se îmbină cu cele ale cărților anterioare, la care, de altfel, face trimitere. Nu știu dacă a schimbat ceva cu adevărat, poate doar m-a adus mai aproape de mine.
Citeste mai multîn Revista Apostrof
„Cu al treilea capitol, Necorespunzător, se încheie un cerc, autoarea dovedind deosebita mobilitate a unui prozator care schimbă modalitatea romanescă, ceea ce nu înseamnă că ocoleşte gravitatea unei condiţii, de un dramatism ce pulsează deosebit de puternic dincolo de aspectele ei uşor perceptibile. Prin Linia Kármán, Andreea Răsuceanu îşi consolidează, în ultimă instanţă, locul important, ocupat deja, în prima linie a prozatorilor actuali”.
Citeste mai multpe dilema.ro
Vreau să aud numai de bine amplifică parcă mai mult decât oriunde în altă parte anvergura tipologiilor memorabile și misterul unor evenimente care năvălesc subit dintr-un trecut cu maximă intensitate existențială. În noul roman, eroul lui Tudor Ganea redeschide printr-o confesiune ironic-amară toposuri familiare și le ordonează într-un mozaic de scene disparate cronologic, reînnodate simptomatic în bucle epice care nu-și arată de la început coerențele. (…) Dens în fapte, caractere și dialoguri, captivant în dozajul fin al rupturilor și al surprizelor narative, când pur epic, când analitic și colocvial, noul roman al lui Tudor Ganea îl reînscrie cu succes între prozatorii de cursă lungă ai literaturii române contemporane.
Citeste mai multpe dilema.ro
Zugrăvind în respirații scurte o umanitate caldă și puternică în tușele ei, Iulia Gherasim reiterează empatic rateurile lumii de azi. Jucându-mă puțin cu unele dintre titluri, aș zice că autoarea știe foarte bine că „viața normală” conține și „minciuni mici”, așa cum „ordinea lucrurilor” nu reușește întotdeauna să găsească „o limbă comună”. Apărut pe o piață cu o concurență acerbă în gen, Ce văd păsările e printre debuturile în proză notabile ale anului.
Citeste mai multpe nesemnate.ro
Picioare de lotus (ed. Polirom, 2024) este un volum de proză scurtă foarte bun, unul dintre cele mai bune citite de mine în ultimii ani. Autorul reușește cu o mână de prozator înzestrat să atingă subtil, dar semnificativ, teme profunde, umane, ca singurătatea, tristețea, neîmplinirea, căutarea, obsesia, frica de moarte, lupta cu viața, dezamăgirea, într-o oarecare măsură chiar ratarea (mai deloc fericirea), și o face foarte bine, folosind mijloace de scriitor mare. Îmi place proza scurtă, și să o citesc, și să o scriu, iar volumul ăsta nou apărut mi-a dat, de la cap la coadă, senzația că citesc o traducere. O traducere dintr-un autor remarcabil. Sper ca volumul să aibă o traiectorie bună, așa cum merită.
Citeste mai multpe nesemnate.ro
Picioare de lotus (ed. Polirom, 2024) – acest titlu-metaforă care aparține volumului ca întreg și nu uneia dintre povestirile din care este compus, așa cum se întâmplă deseori în cazul volumelor de proză scurtă. Titlul este liantul, firul roșu care unește aceste proze al căror numitor comun e un soi de neapartenență, un ceva „altfel” definind fiecare personaj. Dar mai mult decât interpretarea prozelor în cheia propusă de autor prin intermediul titlului și al cuvântului înainte explicativ, m-a surprins (plăcut) corectitudinea politică a acestor proze, aspect care de obicei sare în ochi atunci când NU există, nu invers. (…) Textele lui Răileanu nu te sufocă, dar poate te strâng puțin asemeni menghinei de pe copertă, cu atât mai mult cu cât găsești o punte de legătură între tine și ele. După această carte știu că aș mai citi și altele de la el.
Citeste mai multpe omiedesemne.ro
Aparenta dezorganizare a pieselor narative care compun puzzle-ul cărții Visul canadian, semnată de Bogdan Perțache, trădează spontaneitatea rememorării unor fapte care îl au în prim-plan pe cel aflat dincolo de granițe. Acesta devine protagonistul unor situații cu totul aparte, care explorează tot soiul de posibilități, unele mai absurde, mai pestrițe sau mai amuzante decât altele, în cadrul unor contexte de viață petrecută printre străini. Personajul duce o luptă permanentă pentru supraviețuire și regăsire de sine, într-un mediu bulversant și uneori haotic, strivitor. El pendulează între mai multe opțiuni de a-și câștiga existența și prestanța. Încearcă să cunoască, să observe cât mai mult felia de societate cosmopolită în care se află într-un anumit moment.
Citeste mai multîn revista Steaua, nr. 5
Cartea cea mai bună pe care am citit-o la începutul acestui an e una cu bârfe ordonate cronologic. Acesta e cel mai sigur lucru care poate fi spus despre ea. Altfel, Dragostea în vremea urii de Florian Illies poate pretinde să fie și altceva. Fiindcă majoritatea personajelor pe care Illies le urmărește pe parcursul a vreo 300 de pagini sunt figuri celebre din lumea artistică și culturală a anilor ’20 și ’30, cu inserții, pentru respirație, din sfera politică, volumul ar putea fi și o schiță rarefiată de istorie culturală. Fiindcă mai adaugă, pentru culoare, detalii de fundal de la el, cartea lui Illies se simte la citit ca un roman polifonic bazat pe fapte reale sau, în orice caz, consemnate în biografii și autobiografii. Parcă fără să se străduiască mult (ceea ce e de multe ori un semn al efortului inteligent), lui Illies, istoric de artă și jurnalist german, i-a ieșit o carte inclasificabilă, un rezumat de biografii făcut de un autor care pare că a citit zeci de alte cărți serioase cu amuzamentul jurnalistului care lucrează pentru presa de scandal, cu o întârziere de aproape un secol.
Citeste mai multîn revista Orizont
Am scris Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic pentru a arăta că versurile au însoțit procesul modernizării politice de la noi. Nu știu dacă românul s-a născut, într-adevăr, poet, dar e sigur că nașterea lui ca ființă politică a fost însoțită de rime. Fiindcă, de la Regulamentele Organice până azi, lirica politică a fost permanent prezentă în viața publică, indiferent că românii au trăit în principate sau în regat, într-un regim monarhic sau într-unul republican, în democrație sau în dictatură, în România Mare sau în celelalte Românii, mai mici sau mult mai mici, teritorial vorbind. În carte am adunat peste 750 de bucăți literare, care ne ajută să urmărim procesul de democratizare a societății, în sensul tocquevillian al expresiei, cu toate vârfurile, dar și cu toate derapajele sale.
Citeste mai mult