Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista 22
Ce am învățat de la Graham Greene, o istorie de familie (Polirom, 2024) este, în același timp, romanul unui fiu, al unui fanatic al lecturii și al filmului, al unui „fricos”, cum singur se descrie Andrei Gorzo, dar, înainte de toate, e romanul unui scriitor pe care îl descoperi ca pe o revelație. Pare că, prin romanul acesta, scriitorul a funcționat, până acum, „sub acoperire”, în calitatea sa de critic și istoric de film. Încă nu îmi dau seama ce răscolește cel mai tare în carte, povestea, pe cât de incredibilă, pe atât de tragică, a tatălui autorului, relația (complicată, ca toate astfel de relații) dintre tată și fiu, pasajele detaliate de comentarii despre romanele lui Graham Greene, care te determină să reiei la citit, in corpore, creația scriitorului britanic, sau nesfârșita iubire care se subînțelege din paginile autobiografice.
Citeste mai multpe romaniasociala.ro, 18 februarie 2025
După câte cunosc eu, dar s-ar putea să mă înșel, acesta este primul volum de specialitate publicat de un sociolog român pe tema secularizării corelată cu cea a sacrului. Evident, știm cu toții că există bune și foarte bune articole, studii, capitole de cărți scrise de autori români pe temele secularizării și sacrului. (…) O altă noutate a acestei cărți ține de faptul că propun o nouă teorie despre secularizare. Am intitulat-o Secularizarea ca fenomen multidimensional aflat în interconectivitate socială. Cei curioși vor putea citi în primul capitol al cărții despre ce este vorba. Tot la capitolul noutate a cărții aș trece și decriptarea în registrul eliadesc a prezenței sacrului în diverse ipostaze ale vieții noastre actuale de zi cu zi.
Citeste mai multpe nesemnate.ro, 15 februarie 2025
All in all, e o carte plăcută, în ciuda titlului scary, o carte a recuperărilor, dar și a amintirilor dureroase (povestite însă pe un ton firesc, blând și cu umor, fără întunecări, de un autor care alege să expună ororile tranziției într-o manieră mai puțin dramatică), semn că timpul a trecut, că lucrurile s-au mai așezat, am supraviețuit și că, vorba autorului, oricum în viață/în istorie „nimic nu e pierdut și nimic nu e câștigat definitiv”.
Citeste mai multîn Cațavencii, 14 februarie 2025
Una dintre cele mai frumoase cărți de Aurora Liiceanu e Șiragul cu inele. Și, cu un vechi cuvînt, poate cea mai pilduitoare. Douăsprezece istorii despre puterea inelelor – fără altă legătură cu filmul Stăpânul inelelor decât trimiterile la magia în care sunt învăluite anumite inele. Tot atâtea povești de dragoste, ură, trădare, eroism, lașitate, hoție și generozitate. Protagonistul lor, inelul, ne previne autoarea, are însușiri care-l fac recunoscut drept „vindecător, însoțitor, prestigios, faimos, genealogic, imagistic, iubitor, versatil, invizibil, vorbăreț-bârfitor, nostalgic, complice”. Spre deosebire de vremelnicii săi aparținători, inelul e imun la trecerea timpului, încât ai zice că el, purtatul, e adevăratul stăpân în această relație, nu purtătorul său.
Citeste mai multpe radioromaniacultural.ro, 14 februarie 2025
Adela GRECEANU: De ce nu ai putut să spui doar povestea tatălui și a familiei? Andrei GORZO: „Pentru că e atât de fantasmagorică, de rocambolescă, de bizară încât mi se părea că e aptă să producă ridicări din umeri așa, de una singură. Aveam nevoie s-o pun în contact cu ceva. Eu nu pot să spun cu autoritate povestea tatălui meu pentru că sunt multe lucruri pe care nu le știu sau nu le știu până la capăt sau nu știu dacă sunt așa. Și-atunci povestea nu putea fi decât povestea mea, inclusiv a mea copil, adolescent, cum eram când se întâmplau lucrurile astea și-a adultului nu cu mult mai luminat, nu cu mult mai puțin ignorant în care m-am transformat. Deci trebuia să fie povestea mea, a formării mele. Și-aici lecturile mele din adolescență din Graham Greene joacă un rol important, cu atât mai mult cu cât la vremea aia mi se părea că au legătură cu taică-meu, cu ce trăiam, cu ce se întâmpla în jurul meu, cu viața noastră cotidiană.”
Citeste mai multîn România literară, nr. 14/2025
Este necesar, dintr-un început, să subliniem originalitatea acestei ficțiuni literare; dacă, în Fahrenheit 451, oamenii distrug cu o furie nebună cărțile, dându-le foc, în romanul lui Mihai Șteț, cărțile sunt cele care, prin intermediul oamenilor puterii, într-o societate totalitară, a unei Românii post-comuniste, zdrobesc viețiile altor oameni, mai precis, pe ale celor care zămislesc literatura – scriitorii. (…) Avem în Cărțile un roman bine scris, ce se cere citit atent în (cel puțin) o dublă cheie, după preferința și înțelegerea fiecărui cititor.
Citeste mai multîn Libertatea
Autorul german Bernhard Schlink, ajuns el însuși la opt decenii de viață, a turnat în acest volum amărăciunea, experiența, regretele și speranțele omului care știe că drumul său ajunge la capăt și a disecat sentimentele crude și dureroase pe care ți le induce iminența reverenței finale. Vă recomand această carte ca pe o lectură filosofică și captivantă, dar și ca pe o adevărată terapie de imunizare împotriva gândurilor triste aduse de moarte, expuse uneori pe un ton înspăimântător de profetic.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1243
Ceea ce face Iulia Gherasim în cartea sa de debut este să creeze un colaj plin cu decoruri vii, cu decupaje de mici realități cotidiene în care introduce niște elemente ale banalului ce reușesc să schimbe cursul lucrurilor (acvariul, filmul cu caracatița, avioanele de hârtie, foaia cu scris chirilic). Universul pe care îl creionează cu ironie și cu o mână sigură ne face să ne așteptăm la un viitor parcurs mai complex decât cel al unui simplu debutant promițător.
Citeste mai multpe fictiunea.ro, nr. 203/113
Dublu autoportret de Varujan Vosganian este o carte densă și profundă, dar nu este un roman, pentru că această încadrare asociată ficțiunii ar duce substanța cărții în derizoriu. Întreaga lectură mi-a dat senzația că țin în mâini o oglindă neagră care ne destructurează amintirile despre zilele tragice din decembrie 1989, dacă le avem, și nu lasă loc niciunei amăgiri. (…) O carte-document și un autoportret literar.
Citeste mai multîn România literară, nr. 6-7/2025
În linii mari, textele din volum analizează prima jumătate a secolului trecut, cu un accent special asupra interbelicului, dar există incursiuni deloc de neglijat și în istoria secolului al XIX-lea, după cum în lucrarea lui Marius Turda întâlnim și referiri la perioada comunistă, inclusiv la regimul Ceaușescu cu a sa politică pronatalistă agresivă. Ca demers, cartea de acum se înrudește cu debutul editorial românesc al lui Marius Turda – Eugenism și antropologie rasială în România, 1874-1944, cuvânt înainte de Sorin Antohi, Cuvântul, 2008.
Citeste mai mult