Pentru Erdoğan, a scrie despre acești oameni are, înainte de orice altceva, rațiuni de ordin moral, așadar devine o datorie și un semn de respect față de existența amenințată sau chiar anulată a Celuilalt, iar în al doilea rând dintr-un instinct pe care-l găsesc profund uman, și anume ca ultim gest de revoltă, dar și de blândețe, împotriva violenței, a cruzimii și a nedreptății lumii. Cuvintele devin cutie de rezonanță capabilă să înregistreze dezechilibrele lumii și astfel, înregistrându-le, să le conserve în memoria literaturii.
