Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Observator cultural, nr. 1240
Viața de familie ocupă un loc important și în Vreau să aud numai de bine de Tudor Ganea (Editura Polirom), cu siguranță cea mai personală și mai intimă carte a prozatorului. Mai exact, Toma, protagonistul cărții, este un proaspăt tată, luptându-se și cu un cancer tiroidian în remisie, care ajunge să-și reîntâlnească prietenii din Constanța adolescenței, într-un șir de întâmplări în mijlocul cărora se află o meditație a bărbatului ajuns la vârsta de mijloc.
Citeste mai multîn revista Observator cultural, nr. 1240
Un roman solid și construit atent este Silex de George Cornilă (Editura Polirom), ce are în centrul său un scriitor care încearcă să-și facă ordine în amintiri după ce a trecut printr-un accident de motocicletă. Cea mai mare provocare a protagonistului vine din faptul că începe să nu mai facă distincția între întâmplările reale și cele fictive, mare parte dintre ele scrise sau traduse de el. Îmbibat de referințe livrești, Silex nu este doar un roman al memoriei, ci și o investigație a relației scriitorului cu arta sa, una deloc edulcorată, ce surprinde toate luminile și umbrele acestei ocupații.
Citeste mai multîn revista Observator cultural, nr. 1240
Cea mai bună carte de proză scurtă apărută anul trecut este Salvatorii Anei Maria Sandu. E o carte care depășește cadrul prozei scurte. Aceasta se datorează faptului că, odată ce ai încheiat lectura, personajele dezvoltate în cele șase texte din volum aduc cu ele sentimentul unei istorii mult mai ample. Ca și cum le-ai fi cunoscut de mai multă vreme sau ți s-a permis să petreci cu ele mai mult timp. Acesta este adevăratul număr de magie care îi reușește autoarei. (…) Ana Maria Sandu scrie o proză a fragilității și vulnerabilității ființei umane în epoca modernă. Și o face prin intermediul unor personaje extrem de bine conturate, surprinse în situații de viață care le transformă și care permit cititorului să intre într-o relație de identificare ce continuă mult după ce a închis copertele cărții.
Citeste mai multîn revista Observator cultural, nr. 1240
Autoarei îi ies prozele în care vorbește despre dezamăgirea lăsată în urmă de divorț sau textele în care scrie despre despărțirea de tată, o prezență (mai mult) absență ce afectează viața fetiței din perspectiva căreia este scrisă povestirea O limbă comună (titlul care amintește de Sorin Stoica nu aduce cu sine nici un paralelism). Explorarea universului familial pare a fi punctul forte al Iuliei Gherasim, o temă pe care aș vrea să o văd dezvoltată mai mult într-un roman.
Citeste mai multîn revista Observator cultural, nr. 1240
Prozele din Picioare de lotus indică simțul extraordinar al gradației și calibrării construcției, pe care autorul reușește să le stăpânească în mod organic și firesc. O proză despre pierdere sau despre alienare conține în același timp situații comice și dialoguri autentice, ceea ce duce la un efect de realitate foarte bine construit. Răileanu desface oamenii și îi reasamblează la loc fără să-ți dai seama. Personajele lui nu pot fi încadrate neapărat în anumite tipuri, autorul preferând să radiografieze stările diferite prin care trec, situații care duc adesea la fragilitate și la dezintegrare.
Citeste mai multîn revista Observator cultural, nr. 1240
Cartografiind structura vastă a amintirii și a memoriei, George Cornilă se mișcă pe un teren proustian, apropiindu-se cel mai mult de Timpul regăsit. Nucleul dur al prozei sale nu este realist, ci unul digresiv-eseistic, relatările protagonistului său fiind punctate de minunate pasaje reflexive.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1239
Despre ce este vorba? Este vorba de refacerea unei (alte) bune bucăți din viața autorului – care este naratorul principal –, ce aglutinează întâmplări și evenimente din spațiul basarabeano-moldovenesc-european de pe cele două maluri/valuri/zaruri ale Prutului. Multiple secvențe de istorie mică – viața cotidiană în comunism și mai ales în imediatul postcomunism ce au urmat – se intersectează cu istoria mare. Sumedenie de istorii/povești reale în marea lor majoritate sunt relatate cu ironie și umor, nefericirile tuturor – muți altminteri – se coagulează într-o bucurie de moment. Individuală. Colectivă. Acasă – la țară sau la bloc –, la căminul studențesc – unul dintre toposurile importante –, pe drumurile multe – cu trenul sau mijloace auto – care și ele adună bagaje și marfă de contrabandă. În estul Europei nu se stă degeaba. Rezultatul este devastator. Absurd și ireal pe alocuri. Fete și băieți, tineri și bătrâni, o lume halucinantă. Și totuși. Iar și mereu, viața merge înainte. Cu alimente și băuturi contrafăcute, cu bișniță și fel de fel de încălcări ale legii, cu vameși ruși și români, ai lor și ai noștri, disponibilizările care au modelat o altă realitate, pentru o umanitate care supraviețuiește oricum. Orice s-ar întâmpla. Se trăiește.
Citeste mai multîn Revista Epithet
Mi-au plăcut descrierile locurilor – străzi, colțuri de oraș – autorul are ochi pentru detaliul semnificativ din ceea ce ne înconjoară și reușește să redea personalitatea unui spațiu. Recomand cartea ca pe un roman pe alocuri polițist, pe alocuri istoric, pentru incursiunea pe care ne-o oferă într-o perioadă destul de puțin valorificată în literatură.
Citeste mai multîn revista Familia
George Cornilă introduce destul de abil, încă de la începutul cărții, nesiguranța asupra veridicității întâmplărilor – motiv pentru care îmi permit și eu să elaborez asupra acestui fapt, fără a mă teme că voi strica plăcerea descoperirii –, astfel încât, în permanență, vei avea și tu, ca cititor, alături de povestitor, o senzație de incertitudine asupra poveștii. Pentru că protagonistul, scriitor și traducător, confundă unele episoade scrise sau traduse de el cu întâmplările pe care le-a trăit efectiv. Și exact din această nesiguranță, combinată cu o puternică frustrare că nu poate dovedi că ceea ce-și amintește e real, își trage personajul narator tragismul.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1239
Insula copacilor dispăruţi a bine-cunoscutei scriitoare Elif Shafak este o carte despre rădăcini, comunităţi dezbinate şi destin. (…) Naraţiunea înaintează cu un du-te-vino între trecut şi prezent, cu poveşti încrucişate. Una dintre vocile naratoare îi aparţine smochiniţei, care spune ce a văzut şi face reflecţii despre oameni şi plante, despre felul în care universul uman şi cel al plantelor se împletesc, despre graniţe şi trecerea lor în căutarea unei lumi mai bune, despre lumea în care trăim, despre regulile care ordonează şi ritmează viaţa oamenilor de pe insula Cipru.
Citeste mai mult