Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Observator cultural, nr. 1279
Nu m-am întrebat care e povestea picturilor lui Claude Monet decât mai târziu, odată cu povestea care avansează. Reflecţia trebuie să se integreze firesc poveştii, nu invers. Dacă cititorul o să afle câte ceva despre Claude Monet, Saint Exupéry sau Rwanda foarte bine, dar lucrul cel mai important este să spui o poveste.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1279
Sunt cărţi în care imaginarul e mai puternic. Şi sunt cărţi în care documentarea preia ştafeta, precum ultimul meu roman apărut în Franţa, Les ombres du monde/Umbrele lumii. Genocidul din Rwanda împotriva etnicilor Tutsi a presupus o bună documentare. Partea realului e mare. În Code 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinţ?, am citit cărţi despre Saint Exupéry şi am recitit Micul prinţ. Încerc să ţin un echilibru între cele două, imaginaţie şi documentare. Desigur, important este ca documentarea să nu se vadă, iar cititorul să se lase purtat de poveste.
Citeste mai multîn Matca literară
În Sticlăreasa însă, din motive pragmatice, m-am jucat cu timpul. Voiam să spun o poveste care să acopere 500 de ani de istorie venețiană, dar voiam în același timp să-mi păstrez personajele. Nu voiam ca acestea să moară și să scriu despre urmașii lor și să-l oblig pe cititor să-i pese și de ei. Apoi, brusc, într-o zi, m-am gândit că dacă Veneția e magică, și timpul acolo poate fi magic. Prin urmare, protagoniștii mei îmbătrânesc într-un alt ritm față de restul oamenilor. Nu trăiesc sute de ani, ci doar fac câte un salt. Îi mut înainte o sută de ani, dar ei au cam aceeași vârstă. M-am distrat mult făcând asta. Editorii mei s-au speriat la început, dar acum acesta este primul lucru adus în discuție când se vorbește despre Sticlăreas
Citeste mai multîn Matca literară
Plasând acțiunea în Republica Dominicană, n-am exprimat decât un punct de vedere, al meu ca artist, conștient pe deplin că nu sunt o autoritate în domeniu. Problema este că astfel de regimuri opresive pur și simplu depășesc limitele realismului. Un discurs realist nu poate surprinde ce naiba s-a întâmplat și ce impact radioactiv a avut asta asupra mai multor generații, cum a apărut, pare-se, din neant, s-a înstăpânit peste prezent, apoi a dispărut. Așa că e nevoie să dezvolți tot soiul de strategii, nu pentru a zugrăvi, ci abia pentru a încerca să zgârii suprafața a ceva atât de complex. De aceea m-am folosit de folclor. Sigur, americanii adoră să vorbească despre îngeri sau blesteme sau despre cum țara lor este Tărâmul Făgăduinței. Americanii sunt peste măsură de superstițioși. Așa că m-am folosit de asta. Dar folosindu-mă de vernacular, de supranatural, de mitic, am încercat să redau profunzimea a ceva ce realismul nu poate surprinde.
Citeste mai multpe agentiadecarte.ro
Este o carte atât de concentrată, încât nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării – exact cum e și textul original. În ce privește impactul, după cum spune Ia Genberg, unele cărți îți rămân în măduva oaselor mult timp după ce le-ai uitat titlul și detaliile. Cred că așa va fi și cu această carte. Recunosc că am fost puțin sceptică la început, dar după ce am citit-o am rămas, pur și simplu, uimită. E incredibil cum, în mai puțin de două sute de pagini, cineva poate să-și construiască un autoportret prin alte patru portrete. Este o carte cu o construcție aparte – neliniară, alcătuită din patru capitole, fiecare purtând numele unui personaj. Fiecare personaj intră în scenă când vrea, nu există un fir narativ clasic, ci mai degrabă ceea ce aș numi un „pilon afectiv”. Ceea ce le leagă este relația lor cu eul narativ, cu naratoarea. Trebuie să fiu atentă să nu spun „autoarea”, pentru că asta e senzația – și totuși, e ficțiune, nu autobiografie.Da, cred că e una dintre cărțile care va rămâne cu mine mult timp.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1278
Un roman scris în doar câteva luni, în 1932, publicat la Berlin cu câteva luni înainte de venirea la putere a lui Hitler – toate informațiile le-am preluat din ultra-documentata postfață a lui Andrei Corbea –, este ars peste alte câteva luni în piața publică, tradus și bine primit în SUA, ca apoi să fie ignorat și cvasiuitat. Ca prin jocurile recente ale istoriei contemporane să redevină de actualitate. Ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani în Orientul Mijlociu a adus în atenția opiniei publice și acest roman cu un subiect fierbinte. Conflictul dintre evrei și arabi, și nu oriunde, ci chiar în Palestina. Căci despre așa ceva croșetează cu abilitate de bun meseriaș o extinsă narațiune Arnold Zweig acum un secol. Prozator de școală veche, cu temeinice studii de cultură germană, literatură, filozofie și psihologie, influențat la începuturile sale de Nietzsche și Freud, va trece de la experiența adeziunii la sionism la antifascismul care-l va muta din Palestina – aflată sub mandat britanic între cele două războaie mondiale –, în 1948, în Europa.
Citeste mai multîn Revista 22
Scurte scenarii inițiatice reprezintă o rafinată căutare a depășirii condiției umane precare, fără vreun eroism, doar cultivând capacitatea de deschidere cu care e înzestrat fiecare om. Este, până la urmă, o altă definire a condiției umane. Ar fi un lung poem dacă nu ar fi (și) un mic tratat de metafizică.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1277
36 de texte – pe numărate după sumarul prezentei ediții – de mărimi și facturi diferite, dar toate emanând aceeași bucurie de a trăi, simți, emoționa, de a înțelege ce se petrece cu lumea din jur și cu el însuși. Multă sensibilitate rănită peste tot, multă înțelegere pentru cei care-i ies în cale. Buni sau răi, oameni de ispravă sau ticăloși. Că se înfurie și sare la bătaie, că iubește pe te miri cine care-l înșală, el, Bukowski, e mereu ocupat. Are de scris. Și scrie. Și în 1944, și peste decenii, în 1990, când i se apropie sorocul. „Voiam să rezist dincolo de toate capcanele, să mor la mașina de scris cu sticla de vin în stânga și, la dreapta, cu radioul pornit, să zicem pe Mozart.” Așa se închide prezentul volum al unui mare meloman, care a trăit muzica prin toți porii. Ca și literatura. Prezentul op poate ține loc de orice fel de curs de creative writing. Azi la modă peste tot.
Citeste mai multîn revista Viața Românească, nr. 9
De la început se cuvine spus apăsat că avem de-a face cu o carte splendidă per se, dincolo de meritul de a restitui literaturii și culturii române una dintre cele mai stranii, inclasabile, personalități ale sale: Marcel-Marcu Avramescu. Rar se întâlnește o asemenea simbioză între autor și subiect. Și rar o monografie a unui scriitor (deocamdată doar atât!) care să poată fi citită cu aceeași patimă cu care se simte că a fost scrisă. Deși respectând toate chițibușurile unei monografii academice, cu o bibliografie de o sfidătoare voință a exhaustivității, cartea este mult mai mult decât asta: o operație de restauratio in integrum a unei opere-biografii care se vădește un permanent efort de ocultare.
Citeste mai multîn România literară, nr. 43
Apărut oarecum în siajul tumultului de apariții editoriale circumscrise Centenarului Marelui Război, volumul coordonat de Rudolf Gräf și de Daniel Stanciu-Păscărița reunește douăzeci și cinci de studii elaborate de cercetători și istorici din România, Austria, Germania, Serbia și SUA, toate dedicate efectelor multifațetate ale primei conflagrații mondiale asupra grupurilor minoritare germane din România primului deceniu interbelic. De altfel, volumul a apărut inițial în limba germană chiar în anul 2018, anul Centenarului, pentru ca în acest an, grație Editurii Polirom, cititorii din spațiul românesc să poată avea acces la versiunea în limba română a lucrării. Contribuțiile în sine sunt pe cât de diverse, pe atât de captivante nu doar pentru segmentul istoricilor, ci și pentru pasionații de istorie. (…) Un volum binevenit, riguros, care acoperă dimensiuni ale cercetării specifice primei conflagrații prea puțin abordate în istoriografia românească.
Citeste mai mult