pe lapunkt.ro, aprilie 2023

Document al epocii şi roman teatral, jurnalul epistolar este şi cronica înfruntării cu boala ce îi va aduce moartea. Se simte, în paginile lui Cehov, stoicismul ironic cu care alege să întâmpine destinul. Hemoptiziile sunt emisarul acestui rău care îl devoră şi care nu mai poate fi oprit. Crimeea şi Ialta sunt locul de exil al celui care nu mai poate trăi decât în vecinătatea acestui spectru al stingerii. Dar disperarea nu îl copleşeşte, căci se află în el o extraordinară energie dedicată creaţiei şi vieţii. Cehov nu se abandonează abisului şi morţii, alegând să fie, până în cea din urmă clipă, un om, iar nu un rest cariat de suferinţă.

Citeste mai mult
Ioan STANOMIR
283 views

pe booknation.ro

Suntem dezrădăcinate este deopotrivă o carte-mărturie și o carte-avertisment despre milioanele de refugiați, în special fete și femei tinere, care au dreptul la o viață normală, în pace, spre a-și împlini aspirațiile. În timpul vizitelor sale repetate în taberele de refugiați, Malala a cunoscut mai multe persoane, femei, care i-au relatat drama cumplită a strămutării și adaptarea anevoioasă la altă țară, la alte reguli, dar mai ales durerea de a-și fi pierdut părinții, frații sau surorile de-a lungul călătoriei clandestine de la o graniță la alta. Malala și-a dat astfel seama că povestea proprie are atâtea alte povești aluvionare, diferite și totuși asemănătoare, încât poate purcede la scrierea acestei cărți. O carte a dezțăraților. Oameni tineri sau mai puțin tineri. Fete și femei obligate mereu să fugă, să se teamă, flămânde și obosite să spere, dar care au reușit cumva să supraviețuiască și să se adapteze la viața într-un alt spațiu geografic și cultural decât acela în care s-au născut.

Citeste mai mult
Viorica STĂVARU
231 views

în revista Timpul, nr. 24-25, aprilie 2023

Animale bolnave este şi azi un roman proaspăt, fluent, cu un stil care place şi recompensează perseverenţa cititorului deconspirându‑i, dacă e suficient de atent, mizele sale de profunzime. L‑am simţit modern, având chiar ceva din intertextualitatea, autoironia şi amuzamentul cu care postmodernii se raportau la ideea de oglindire, de mimesis. Dacă Dostoievski înfăţişa o lume zguduită de ciocnirea binelui şi a răului în variantele lor extreme, absolute, Nicolae Breban evocă o umanitate devitalizată în care până şi brutalitatea devine una dintre formele agoniei, într‑o lume cu contururi tremurânde, nesigure care se confundă, în absurdul şi grotescul ei, cu visele şi halucinaţiile lui Paul.

Citeste mai mult
Sorin IAGĂRU-DINA
184 views

în Literomania nr. 284

Un capitol care mi-a atras atenția este cel despre incendierea cărților („delict de bibliocid”, cum îl numește Andrei Oișteanu). Fie că e vorba de arderea în public a cărților (nici secolul XX nu a fost scutit de acest flagel sinistru), fie că e vorba de distrugerea propriilor manuscrise, gestul în sine are ceva sumbru, prevestește sau chiar este un simptom al unor vremuri întunecate, sinistre. „Într-adevăr – scrie Andrei Oișteanu – înainte să înceapă să incinereze oameni în cuptoare, naziștii și-au făcut mâna pe cărți.” Comunismul apoi, la rândul său, va pune vânjos umărul la distrugerea literaturii și a cărților prin cenzură și prin, în cazul multor scriitori, interzicerea dreptului la semnătură.

Citeste mai mult
Raul POPESCU
421 views

pe optmotive.ro, nr. 152

Sub straturile de onestitate brutală, amestecate cu implicare emoțională și căldură sufletească, Philip Roth ne aduce la cunoștință că părinții fac parte din patrimoniul nostru genetic, sângele lor curge prin venele noastre și, câtă vreme ei respiră, noi avem datoria – fiecare după propriile puteri – să le fim alături, să îi cinstim și să nu⁠-⁠i uităm.

Citeste mai mult
Mihai BĂLĂCEANU
277 views

în revista Orizont, nr. 3, martie 2023

Ca să nu se aleagă praful de toate (Polirom, 2023) e un microroman pe care, odată început, nu l-am lăsat din mână până la final. Decupaj al anilor ’90, cu toată confuzia socială care i-a definit, cartea lui Cosmin Perţa își găsește loc în suita (nu prea lungă) de romane care, din unghiuri diverse, s-au concentrat asupra aceluiași interval istoric. Dau numai două exemple, venite dinspre generaţii diferite: Şoseaua Virtuţii. Cartea Câinelui de Cristian Teodorescu și Cântecul păsării de plajă de Tudor Ganea. (…) Retrospectiv și contrapunctic, de altfel, e construită întreaga poveste, cu episoade bine strunite, frazare flexibil-ritmată și injectată cu o tensiune epică alimentată de un personaj pe cât de singular în lumea sa, pe atât de plauzibil. Cât despre praful care se alege de toate, vă las să decideţi soarta unui microroman care, într-o epocă dominată de story-telling superficial, reușește să te pună pe gânduri.

Citeste mai mult
Grațiela BENGA
350 views

în revista Orizont, nr. 3, martie 2023

Acest destin demn unei romanțări fabuloase este migălos recompus de către George Cornilă, care, în urma unei munci asidue de documentare și de navigare printre hățișurile episoadelor marcate de zvon, bârfă și incertitudine, publică remarcabilul volum Hasdeu. Duhuri, o contribuție deopotrivă necesară și reprezentativă pentru potențialul seriei biografiilor romanțate de a înlesni contactul dintre ansamblul unei existențe și publicul cititor contemporan. Pentru George Cornilă primează claritatea exprimării și dispunerea atentă, amplu contextualizată a evenimentelor. Este unul dintre motivele pentru care autorul nu face abuz de arhaisme, ci le utilizează strict pentru conferirea unor stropi de culoare textului.

Citeste mai mult
Alexandru ORAVIȚAN
248 views

în Cațavencii, martie 2023

Diavolii din Loudun, romanul acestui scriitor extraordinar ajuns la vârsta înțelepciunii, le taie avântul optimiștilor care cred într-un viitor roz al omenirii, bizuindu-se pe progresul științei, și-i bagă la idei pe scepticii care-și imaginează că raționalismul lor e un șperaclu universal ce poate dovedi chiar și cele mai ferecate porți ale răului. Căci, constată Huxley, raționalismul însuși poate netezi calea spre iad.

Citeste mai mult
Cristian TEODORESCU
225 views

în revista Timpul, nr. 24-25, martie 2023

Un roman al mentalităților lăturalnice, demente și mitomane este Cazemata (Polirom, 2016, 2019) de Tudor Ganea. Proza aduce‑n actualitate, într‑o nouă generație, cu totul exhibată, lumile lui Panait Istrati și Fănuș Neagu. Viața și moartea aici se țin, cum se spune, din puțin, un enorm puțin însă, s‑ar putea spune.

Citeste mai mult
Marian Victor BUCIU
0 views

în revista Timpul, nr. 24-25, martie 2023

Volumul semnat de George Cornilă, Hasdeu. Duhuri, a apărut în luna ianuarie la Polirom, în deja celebra colecție „Biografii romanțate”, continuând generosul proiect editorial de reconstituire a personalităților românești mai mult sau mai puțin uitate în zilele noastre (or, potrivit vocii lui Hasdeu, „Nu există ocară mai grea decât să fii uitat.” – p. 202), dar și de implicită reconstrucție a unor timpuri și spații cultural-istorice poate prea lesne ignorate de noi toți. Dacă seria celor aproape douăzeci de nume de pe coperțile edificator ilustrate de Radu Răileanu trimite, în mintea cititorului, către imaginea sculptorului, a muzicianului, a filosofului, a prozatorului, a pictorului, a poetului, a dramaturgului etc., numele lui Hasdeu evocă de la sine statutul și „eticheta” de personalitate, dublată și întregită acum de aceea de personaj, la construcția căruia contribuie în mod original flerul și curajul de prozator înnăscut ale autorului prezentei cărți.

Citeste mai mult
Mihaela DOBOȘ
281 views
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.