Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe filme-carti.ro
Dan Sociu recomandă cartea ca pe o antologie de schițe, care ar trebui cumva să trimită la schițele lui I.L. Caragiale și a căror dimensiune descriptivă și naratologică se pliază pe societatea contemporană. Un criteriu care dă și tonul tematic de altfel, reușind să surprindă detalii de viață care, în mod paradoxal, prin acuratețea specificității cu care au fost redate, păstrează o universalitate autentică. Nu cred că există cititori români care să nu poată rezona cu ele. (…) Volumul de proză scurtă este o invitație delicată în lumea „filmelor românești” pe care le trăim cu toții, o carte ce oferă o viziune intimă și nemăgulitoare asupra unei realități comune, cu o doză sănătoasă de umor și de autoironie. Filme românești nu este doar o radiografie a unei perioade istorice sau a unei generații, ci și o lucrare care, prin simplitatea și autenticitatea ei, reușește să apese pe butoanele celor mai vechi și personale amintiri ale cititorilor.
Citeste mai multpe filme-carti.ro
Romanul Cărțile al lui Mihai Șteț ne introduce într-un univers distopic, în care fascinanta obsesie a oamenilor pentru literatură devine o povară greu de suportat și un mecanism al unei dictaturi implacabile. O frază pe care nu credeam că aș putea, în parte, să o pot crea, lectura nu ar putea să deschidă o cale spre instaurarea unei dictaturi, nu ar putea să fie pretext pentru lipsirea de libertate a oamenilor. Cu toate acestea, ca un fel de 451 Fahrenheit de Ray Bradbury, Mihai Șteț creionează această lume distopică, demonstrând că orice pretext bine manipulat poate să ducă la un asemenea deznodământ.
Citeste mai multpe blog.libris.ro
Publicat în 1982, romanul Copilul Domnului rămâne, în ciuda dimensiunilor reduse, una dintre cele mai emblematice lucrări ale lui Cormac McCarthy. Iscusitul prozator american reușește prin această proză tradusă în limba română la Editura Polirom să condenseze reperele care l-au făcut cunoscut: crearea unor personaje memorabile, mizând pe dimensiunea întunecată a umanității, explorarea unui univers alienant și deșertificat, apelând la reperele atemporale ale sudului rural din SUA, atingerea temelor legate de izolarea și rătăcirea existențială (în linia familiară a unor autori clasici precum Faulkner sau Dostoievski), într-o atmosferă la limita apocalipsei, în care salvarea nu poate să vină decât prin moarte.
Citeste mai multpe filme-carti.ro
Romanul este mai mult decât o simplă narațiune despre ororile comunismului; poate fi considerată o explorare profundă a problemei răului, a efectelor libertății pierdute și a capacității umane de a rezista în fața dezastrului moral și social. Cristian Englert reușește să construiască un roman care nu doar evocă trecutul, ci provoacă cititorul să reflecteze asupra mecanismelor prin care se perpetuează nedreptatea și asupra importanței libertății, atât ca valoare individuală, cât și colectivă. Romanul este, în esență, un testament al demnității umane în fața celor mai întunecate epoci ale istoriei.
Citeste mai multpe filme-carti.ro
Regăsim în această culegere de povestiri stilul sublim al romanelor lui Zafón. Poezie fară rime, narațiune captivantă, mister, tragedie, umor. Spiritul lui Miguel de Cervantes, care este personaj într-una dintre povestiri, pare a veghea asupra a tot ceea ce a scris autorul. Putem doar să ne imaginăm cum ar fi putut continua traseul său literar. Volumul acesta de povestiri ar fi fost probabil o interesantă anexă la finele tetralogiei, o ocazie de a pătrunde în atelierul de creație al lui Zafón, de a vedea unele dintre schițele impresionantului proiect narativ, de a cunoaște câteva personaje înainte de a capătă complet contur sau altele care nu au intrat până la urmă în cele patru volume de romane. Așa cum a decis soarta, el este o încheiere, un rămas bun, o ultima reverență a unui mare scriitor către cititorii săi.
Citeste mai multpe filmecartipasiuni.ro
În ciuda unor pagini răvășitoare despre abandon, dezamăgire și fragilitate, romanul este plin de pasaje cuceritoare. Dezvăluirile au ca fundal imagini poetice. Amintirile tulburătoare alternează cu pasajele descriptive ce surprind un sat pitoresc de pe malul Meditaranei, unde se află niște ruine antice, sau fotografiile în proză ce imortalizează culorile și luminile unui Istanbul surprins în toate anotimpurile. Romanul poate fi considerat și o declaraţie de dragoste pentru Istanbul. Sunt descrise cartiere faimoase, locuri boeme, vile elegante de pe ţărm. Acest Istanbul privit ca prin ochii unui pictor sau al unui fotograf ce nu-și mai găsește locul și care redescoperă pofta de viaţă după o externare ţi se va părea un loc atotcuprinzător. Își întinde dezinvolt arterele, cartietele boeme, străduţele și colinele pentru a primi o întreagă umanitate. Este un oraș care tânjește după fiinţele umane așa cum tânjește personajul feminin după apropieri îndelungate.
Citeste mai multpe filme-carti.ro
Furtuna barocă este o carte care desfide categorisirile. Pare scrisă și poate fi citită dintr-o suflare și mărturisesc că așa am făcut și eu la prima lectură, pe care nu am putut să o abandonez după primele câteva pagini. Intram într-un amfiteatru în care profesorul Suceavă ne preia și ne poartă în alte secole, ne îmbarcă într-o aventură intelectuală din care ieșim după câteva ore mai bogați și fermecați. Apoi, cum se întâmplă la cursurile puține bune din perioada studiilor, revenim la text pentru a memora detalii, a înțelege pasaje, a lua notițe și a pune întrebări.
Citeste mai multîn revista Ramuri, nr. 10/2024
Între alţii (cu numeroase referinţe biobibliografice pentru fiecare dintre cei imediat numiţi): Anna Ahmatova, Mihail Bulgakov, Piotr Ceaikovski, Anton Cehov, Marc Chagall, Feodor Dostoievski, Serghei Eisenstein, Nikolai Gogol, Maxim Gorki (…). Multe alte personaje – desigur, şi din zona politică, pentru că, în Rusia în mod aparte, marea cultură se intersectează, când şi când „cu scântei”, cu politica mare – în această uluitoare carte pe care o avem din nou în limba română, nu în reeditare, ci într-o ediţie nouă: Dansul Nataşei a unui super-greu al istoriografiei Estului, mai cu seamă al istoriografiei Rusiei, Orlando Figes. Între altele, Dansul Nataşei a fost nominalizată pentru Duff Cooper Prize şi Samuel Johnson Prize (2003), iar în 2009 a primit prestigiosul Premiu „Przeglad Wschodni” (Polonia) pentru cea mai bună carte străină despre istoria Europei de Est.
Citeste mai multpe blog.libris.ro
Dincolo de așezarea în pagină a unor fragmente de viață dezvăluite în toată intimitatea și fragilitatea lor, o constantă a prozelor Iuliei Gherasim o reprezintă și imaginea personajului feminin – fetiță, tânără studentă, femeie ajunsă la maturitate, care, în toate aceste ipostaze, rămâne fiica unui tată absent, angajata asediată de cerințele directorului și iubita unor bărbați prezenți doar cu jumătate de normă în viața ei. (..) Așadar, Iulia Gherasim râmâne un nume de urmărit în continuare, o autoare pe care o așteptăm cu cel de-al doilea volum.
Citeste mai multpe blog.libris.ro
Ceea ce aduce această carte, dincolo de realitate, așa cum am perceput-o, este o anumită simbolistică, de-a dreptul ritualică, a acelei zile. Simbolul ofrandei, al răstignirii, al frontierei, al zidului, al baricadei (nu doar al celei de la Inter), al puterii, al inocenței etc. De altfel, spun undeva că Dublu autoportret e o cruciadă a celor inocenți.
Citeste mai mult