Cărțile autorului Ioan Neacșu
Ioan Neacşu, prof. emerit dr. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea din Bucureşti, coordonator de doctorat (din 1992). Predă cursuri de psihologia educaţiei, metode şi tehnici de învăţare, teorii şi practici ale învăţării (în coaching), managementul resurselor umane şi al calităţii, managementul proiectelor de cercetare. Stagii de formare şi perfecţionare în SUA (Harvard), Israel, Marea Britanie, Austria, la UNESCO, Banca Mondială. Doctor honoris causa al Universităţii „Ovidius”, Constanţa, membru asociat al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, România, membru corespondent al Academiei Româno-Americană de Arte şi Ştiinţe. Autor, coautor sau coordonator a peste 40 de volume şi peste 150 de studii şi articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate. Dintre cele mai recente volume publicate la Polirom menţionăm: Neurodidactica învăţării şi psihologia cognitivă (2019), Educaţia la Centenar (coord. în colab., 2018), Psihologia educaţiei (coord., 2018), Metode şi tehnici de învăţare eficientă (2015).