Declaraţii şi mărturii ale supravieţuitorilor Pogromului de la Iaşi în anchetele judiciare postbelice (1944-1948)
Autori: Marius Cazan , Daniel-Valeriu BobocCoeditare cu Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”
„Acest volum este un catalog al ororilor trăite de evreii ieșeni în iunie-iulie 1941 în oraș și în cele două trenuri ale morții. Mărturiile supraviețuitorilor înregistrate la tribunal oglindesc sălbăticia asasinilor și torționarilor, militari români și germani, și a civililor, vecini sau cunoscuți. Pogromul de la Iași rămâne o pată oribilă și de neșters în istoria criminală a regimului Antonescu.” (Radu Ioanid)
„Din curtea noastră se pornesc nouă bărbați. Din casa mea numai patru. Socrul meu, care avea 57 de ani, tatăl meu, care avea 59 de ani, fratele meu în vârstă de 29 de ani și soțul meu, care avea 34 ani. Nici unul nu s-a mai întors. Socrul meu a fost mitraliat în curtea Chesturii. Tata și fratele au ajuns morți la Podu Iloaiei, unde au ajuns de nerecunoscut, după spusele cumnatului meu, care era concentrat acolo și făcea parte din echipa de ajutor ca farmacist. Soțul meu a ajuns puțin mai departe. El a putut rezista până la Mircești, județul Roman. Acolo mi s-a spus că a fost aruncat din tren. Vai, cum mă doare de tinerețea lui, de tinerețea lor. Ceilalți bărbați din curtea noastră, de asemenea, nici unul nu s-a mai întors.” (Cilly Miscovici, 1945)
„Soțul îi arată un bilet dat de la Chestură că-i liber, dar Bocancea îl rupe și adaugă că nu-i bun. Și soțul meu a plecat, urmat de sergentul Bocancea, și de atunci nu l-am mai văzut. Pe gardianul Bocancea însă l-am văzut timp de patru ani, liber, și de câte ori îmi apărea parcă vedeam cadavrul soțului meu. Azi îl văd din nou și tot… liber. Și mă întreb: de ce? Oare n-a sosit momentul să se pedepsească crimele din 29 iunie 1941? Cu această întrebare vă salut cu supus respect.” (Perla Pulver, 1 noiembrie 1944)
