Cele 103 declaraţii, depoziţii și memorii pe care editorii le-au selectat din Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii restituie tragedia unor oameni condamnaţi pentru o vină imaginară. Chiar dacă au supravieţuit, sunt (cu toţii) victime. Semnate între 1944 și 1948, mărturiile lor au avut rolul de a-i identifica pe făptași. Astăzi, aceste pagini prilejuiesc o înt lnire între generaţii – cu solidarităţi identitare care nu sunt condiţionate de etnie, cu un orizont de valori, reprezentări, nostalgii și traume. Actualizată, memoria supravieţuitorilor cartografiază spaţii, generează voci și determină diferite tipuri de discurs – de la declaraţii succinte la depoziţii ample. De la relatarea obiectivată p nă la confesiunea emoţională. (…) Cu toate deosebirile de ton, de aglomerare a observaţiilor sau de reprimare traumatică a memoriei (despre care scrie avocatul Aristide Rauch în declaraţia sa), mărturiile arată, în ansamblul lor, c t de frapantă poate fi memoria individuală în raport cu memoria colectivă. Şi, mai ales, cărei istorii le aparţin. (…) Relatările lor pot limpezi înţelegerea procesului galopant prin care se alterează ţesutul unei societăți. Implicit, pot contribui la evitarea repetării acestui proces care, fără un răspuns pe măsură, lasă cale liberă dezumanizării.
