- ISBN
- 978-630-344-199-3
- An apariție
- 2025
- Lună apariție
- 5
- Număr pagini
- 360
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 106x180
- Colecție
- TOP 10+
- Domenii
Roman nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor din România, categoria Proză, ediţia 2024
Premiul Observator cultural pentru Proză, ediţia 2024
Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi, ediţia 2024
Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, FILIT, ediţia 2024
„Numai marea literatură reuşeşte să surprindă nuanţele infinitezimale şi imprevizibilul tuturor transgresiunilor umane. Linia Kármán e un roman tulburător despre multiplele forme de locuire, dislocare, acomodare, nu doar în/din spaţii geografice şi biotopuri diverse, ci şi în ceea ce priveşte propriul sine, identitatea şi alteritatea, prezentul şi trecutul, realitatea exterioară şi cea psihologică, viaţa şi moartea, adevărul şi ficţiunea.” (Gabriela Gheorghişor)
„Frecventele suprapuneri temporale, discontinuitatea cronologică, jocul cu perspectivele narative, alternarea vitezelor cu care curge textul fac din trilogia Andreei Răsuceanu una dintre cele mai subtile şi convingătoare aventuri narative contemporane.” (Carmen Muşat)
„Linia Kármán, probabil cel mai reuşit roman al trilogiei, devine un roman cu adevărat mare, şi la propriu, şi la figurat, de neratat, în relaţie cu primele două. Odată intraţi în universul Răsuceanu, cititorii, cu siguranţă, vor dori mai mult. Din fericire, au şi de unde alege.” (Senida Poenariu)
- An apariție
- 2025
- Lună apariție
- 5
- Număr pagini
- 360
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 106x180
Despre autori

Andreea RĂSUCEANU este prozatoare şi critic literar. Cărţile ei au primit numeroase premii importante şi nominalizări şi au fost traduse în spaniolă, franceză şi bulgară. Este autoarea romanului Vântul, duhul, suflarea (2020, 2023), pentru care a primit Premiul Academiei Române pentru proză (2022), Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru proză (2021), Premiul Scriitorul lunii februarie (Gala Scriitorii Anului, 2021), Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, şi nominalizări la premiile revistei Observator cultural, Premiile „Sofia Nădejde” şi Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi. Romanul s‑a aflat pe lista scurtă la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (2022) și a apărut în spaniolă, la Editorial Confluencias (2022), şi în bulgară, la ICU Publishing (2023). O formă de viaţă necunoscută (2018, 2022) a primit Premiul pentru proză al revistei Ateneu (2019) şi Premiul Scriitorul lunii ianuarie (2019), decernat de Uniunea Scriitorilor din România, şi a fost nominalizat la toate premiile literare din România. A apărut în Franţa, la editura Nouvel Attila‑Seuil (2023). A debutat cu volumul Cele două Mântulese (2009). În 2013 a apărut Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară (Premiul Tânărul critic al anului 2013, nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România şi Premiile revistei Observator cultural; apărut în spaniolă, la Editorial Confluencias, în 2022). A continuat studiile de geocritică cu Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului (2016) şi Dicţionar de locuri literare bucureştene (coautor, 2019), pentru care a primit Premiul AgenţiadeCarte.ro, secţiunea eseu, publicistică, memorialistică.