- ISBN ePub
-
978-973-46-3754-6
- ISBN PDF
-
978-973-46-3755-3
- An apariție
-
2013
- Tip ediție
- eBook
- Format
- ePub (Adobe DRM), PDF (Adobe DRM)
- Colecție
- TOP 10+
- Domenii
„Traian Manu, un reputat biolog de origine română, este invitat, după patru decenii de exil, să ţină o conferinţă la Bucureşti. Numai că «adevărata Ithacă» îi provoacă o imensă decepţie: Buni, iubita din tinereţe, a murit; Securitatea îl ia în vizor, în timp ce apropiaţii îl dezamăgesc prin asiduitatea interesată; în fine, întâlnirea cu (probabil) singurul om care i-ar fi putut face o impresie favorabilă (Daniel, nepotul lui Buni) eşuează din cauza timidităţii tânărului.
Un element esenţial pentru originalitatea cărţii ţine de faptul că un asemenea voiaj se dovedeşte prin chiar natura sa utopic: «Ceea ce vrei să regăseşti acolo nu mai există nicăieri altundeva decât în mintea ta», spune Christa, soţia lui Traian. Dorinţa de «acolo» e, de fapt, dorinţa de «atunci», iar spaţiul pierdut, asemenea timpului pierdut, nu mai poate fi regăsit vreodată.
Este, cred, factorul prin care romanul îşi depăşeşte statutul de «studiu de caz» şi devine o reflecţie tragică şi profundă asupra condiţiei umane.” (Andrei Terian)
Romanul Întâlnirea a fost distins cu Premiul Ziarului de Iaşi (ex aequo) şi Premiul revistei Ateneu şi a fost tradus în SUA, Germania, Italia, Spania, Ungaria şi Bulgaria.
- An apariție
- 2022
- Lună apariție
- 3
- Număr pagini
- 344
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 106x180
Despre autori
Gabriela ADAMEȘTEANU. Absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română, Universitatea București, a fost redactor la Editura Enciclopedică (1965‑1984) și lector la Cartea Românească (1985‑1989). Romanul ei Dimineață pierdută a fost pus în scenă de regizoarea Cătălina Buzoianu, împreună cu o echipă de actori prestigioși, într-un spectacol (1986-1991) filmat ulterior și devenit clasic. A condus revista 22 a Grupului pentru Dialog Social (1991‑2005) și apoi suplimentul ei literar, Bucureștiul Cultural (2005‑2013). Membră a echipei internaționale de jurnaliste „Women’s Edition“ (1998-2001), organizată de Population Reference Bureau, SUA, a primit Premiul Hellman‑Hammett pentru curaj în jurnalism atribuit de Human Rights Watch (2002) și titlul Chevalier de L’Ordre des Arts et des Lettres (2013) acordat de guvernul francez. Vicepreședintă (2000‑2004) și președintă (2004‑2006) a Centrului PEN Român. Cărțile ei, constant reeditate, au fost distinse cu cele mai importante premii naționale, traduse în 18 limbi și publicate la edituri străine prestigioase (Gallimard, Acantilado, Penguin Random House, Aufbau), primind cronici elogioase în mari publicații internaționale (Frankfurter Allgemeine Zeitung, Le Monde, El País).
Credit foto: Barna Nemethi