Disperare, romanul care a anticipat Lolita, tradus in premiera in limba romana.
Criticii au comparat romanul cu scrierile lui Puskin, Gogol, Turgheniev, Dostoievski, Oscar Wilde sau Arthur Conan Doyle.
Disperare a fost ecranizat in 1978 de Rainer Werner Fassbinder, scenariul fiind semnat de Tom Stoppard.
Traducere din limba engleza si note de Veronica D. Niculescu
Disperare abordeaza una dintre temele predilecte ale operei nabokoviene: aceea a dublului. Protagonistul cartii, Hermann Karlovici, este „un afacerist de mina a doua, cu idei”, care a emigrat din Rusia bolsevica la Berlin. Aflat intr-o calatorie de afaceri la Praga, Hermann il intilneste intimplator pe Felix, un vagabond cu care i se pare ca seamana in chip izbitor. Acest capriciu al naturii ii provoaca atit neliniste, cit si incintare, iar in curind in mintea lui Hermann incolteste un plan bizar. Romanul lui Nabokov a fost ecranizat in 1978 de Rainer Werner Fassbinder, scenariul fiind semnat de Tom Stoppard.
„Desi Nabokov a scris Disperare cu aproape doua decenii inainte de Lolita, cele doua romane au mult mai multe elemente comune decit viziunea extrem de originala a autorului. Hermann Karlovici din Disperare este insusi Humbert Humbert, neobositul admirator al Lolitei, poate ceva mai tinar si mai putin sofisticat, dar la fel de orbit de propriile obsesii autodistructive.” (The New York Times)
„Cartile lui Vladimir Nabokov ocupa pe rafturile bibliotecii mele cam un metru si jumatate din spatiu, singurul care il intrece fiind Shakespeare… Pentru mine, Nabokov este cel mai important romancier al secolului XX.” (Martin Amis)
„Sunt incapabil sa prevad si sa parez inevitabilele tentative de a gasi in alambicurile Disperarii ceva din veninul retoric pe care l-am injectat in tonul naratorului dintr-un roman mult mai tarziu. Hermann si Humbert sunt asemanatori numai in masura in care doi dragoni pictati de acelasi artist in diferite perioade ale vietii sale seamana intre ei. Ambii sunt niste ticalosi nevrotici, si totusi exista o fasie de verdeata in Paradis unde lui Humbert i se permite sa hoinareasca o data pe an, in amurg; Hermann insa nu va primi niciodata bilet de voie din iad.” (Vladimir Nabokov)
„La finalul lui 1936, pe cand inca mai locuiam in Berlin – unde alta monstruozitate incepuse sa se reverse din megafoane – am tradus Otceaianie (Disperare) pentru un editor londonez... Rezultatul mi s-a parut stangaci din punct de vedere stilistic, asa ca am rugat un englez cam mofluz, ale carui servicii le-am obtinut printr-o agentie din Berlin, sa citeasca materialul; a gasit cateva greseli gramaticale in primul capitol, insa apoi a refuzat sa continue, spunand ca dezaproba cartea; banuiesc ca se intreba daca nu cumva era o confesiune reala.“ (Vladimir Nabokov)
Vladimir Vladimirovici Nabokov s‑a născut în 23 aprilie 1899 la Sankt-Petersburg, într‑o familie foarte cultivată, astfel încît stăpînea impecabil franceza şi engleza încă din copilărie. În 1919, Nabokovii sînt nevoiţi să emigreze, iar în 1922 tatăl scriitorului este ucis de un fanatic rus la Berlin. Nabokov a studiat limbile slave şi romanice la Trinity College din Cambridge pînă în 1922. Apoi a locuit la Berlin (1923‑1937) şi Paris (1937‑1940), scriind cu fervoare, în rusă, mai multe romane, zeci de povestiri, sute de poeme şi cîteva drame. În 1925 s‑a căsătorit cu Vera Slonim. În perioada respectivă, şi‑a întreţinut familia din traduceri, lecţii de engleză şi tenis, precum şi ca autor de cuvinte încrucişate în rusă şi analist de şah. În 1940 a plecat în America, împreună cu soţia şi fiul lui, de teamă să nu fie trimis într‑un lagăr de concentrare. A predat la universităţile Wellesley, Harvard şi Stanford. Între 1948 şi 1959 a fost profesor de literatură rusă la Cornell University. Pasionat de entomologie, Nabokov a descoperit în 1944 o (sub)specie de fluture care‑i va purta numele: Lycaeides melissa samuelis Nabokov. A tradus în engleză Evgheni Oneghin de Puşkin şi Un erou al timpului nostru de Lermontov. Este autorul mai multor lucrări de critică literară, dintre care studiul despre Gogol (1944) este foarte important pentru înţelegerea artei acestuia. Din seria rusă a scrierilor lui Nabokov, publicate sub pseudonimul V. Sirin, fac parte romanele Maşenka (1926), Rege, damă, valet (1928), Apărarea Lujin (1930), Ochiul (1930), Glorie (1932), Un hohot în beznă (1932), Disperare (1934), Invitaţie la eşafod (1936), Darul (1937-1938). După stabilirea în Statele Unite, începe strălucita sa carieră de romancier în limba engleză. Publică Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight (1941), Blazon de bastard (1947), Lolita (1955), Pnin (1957), Foc palid (1962, roman în versuri, cu adnotări), Ada sau ardoarea (1969), Lucruri transparente (1972) şi Priveşte-i pe arlechini! (1974). În 1967 îi apare volumul autobiografic Vorbeşte, memorie. Pentru activitatea sa literară, Nabokov a fost distins cu National Book Foundation Medal. S‑a stins din viaţă la Montreux, în 1977.
