Premiul Nobel pentru Literatură 1957
Traducere din limba franceză de Micaela Ghițescu
Ediţie îngrijită, cronologie şi note de Marina Vazaca
„Mă străduiesc să scriu jurnalul ăsta, dar repulsia e puternică. Ştiu acum de ce nu am făcut-o niciodată: pentru mine viaţa e secretă. E secretă faţă de ceilalţi, dar trebuie să fie secretă şi în propriii ochi, nu trebuie s-o dezvălui prin cuvinte. Surdă şi neformulată, doar aşa este ea bogată pentru mine.”
„Concentrat. Cu simţurile ascuţite – cer un singur lucru şi-l cer cu umilinţă, deşi ştiu că e ceva exorbitant: să fiu citit cu atenţie.” (Albert Camus)
Carnete III deschide, foarte discret, o fereastră spre experienţa traumatizantă a izolării şi a însingurării trăite de Camus, soldată cu o îndelungată stare de angoasă, ca urmare pe de o parte a atacurilor violente la care a fost supus după apariţia Omului revoltat, iar pe de altă parte a eşecurilor repetate cu care s-au soldat intervenţiile şi soluţiile lui pentru rezolvarea crizei algeriene. Tot în Carnete III, Camus lasă pentru prima oară şi câteva indicii legate de viaţa sa sentimentală complicată. Dar cele mai frumoase pagini, cele mai elocvente pentru afinităţile sale profunde şi pentru sensibilitatea sa sunt cele dedicate sejururilor prelungite în sudul Franţei, revederii Algeriei natale şi călătoriilor în Italia şi în Grecia mult visată, călătorii resimţite atât de om, cât şi de artist, ca tot atâtea imersiuni într-un fecund izvor de viaţă. Aici se reafirmă uimitor firea eminamente poetică a lui Albert Camus, temei al proiectelor sale de creaţie, pe care destinul, din păcate, nu l-a lăsat să le împlinească. (Marina Vazaca)
Albert CAMUS (1913-1960), romancier, dramaturg şi filozof francez, a fost una dintre figurile marcante ale secolului XX. Născut în Algeria, a absolvit Universitatea din Alger şi a fost câţiva ani jurnalist la Alger républicain. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost membru al Rezistenţei Franceze şi editor al publicaţiei clandestine Combat. După război a colaborat la publicaţii prestigioase din Franţa, fiind una dintre vocile influente ale stângii democrate. Tot în această perioadă a publicat o serie de romane şi eseuri filozofice care au încă un mare impact, printre care Străinul (1942), Mitul lui Sisif (1942), Ciuma (1947), Căderea (1956), Exilul şi împărăţia (1957). Ca o recunoaştere a valorii şi viziunii sale inovatoare, Camus a primit în 1957, la doar 44 de ani, Premiul Nobel pentru Literatură.
