- ISBN
- 978-973-46-1828-6
- An apariție
- 2010
- Lună apariție
- 11
- Număr pagini
- 904
- Tip ediție
- cartonată
- Format
- 130x200
- Colecție
- BIBLIOTECA POLIROM > Proză XX
- Domenii
- An apariție
- 2010
- Lună apariție
- 11
- Număr pagini
- 904
- Tip ediție
- cartonată
- Format
- 130x200
Despre autori
Vasili Grossman (1905‑1964) este una dintre figurile marcante ale rezistenţei antitotalitare. S‑a născut într‑o familie de evrei asimilaţi din Berdicev (oraş din Ucraina de astăzi) şi a urmat cursurile Institutului de Studii Superioare din Kiev şi pe cele ale Facultăţii de matematică‑fizică din cadrul Universităţii de Stat din Moscova, absolvind în 1929. A lucrat ca inginer chimist în bazinul Donului, dar la mijlocul anilor ’30 a renunţat la această meserie în favoarea literaturii. Nuvelele şi povestirile sale se bucură de succes şi atrag atenţia unor autori ca Maxim Gorki şi Mihail Bulgakov. În 1934 publică nuvela „În oraşul Berdicev”, care a stat la baza filmului Comisarul (1967), regizat de Aleksandr Askolov. Filmul este însă interzis de KGB şi apare pe marile ecrane abia în 1990, în perioada perestroikăi. În timpul celui de‑al Doilea Război Mondial, Grossman a fost reporter de front, unul dintre primii comentatori ai Holocaustului. Articolul său „Infernul de la Treblinka”, din 1944, a făcut parte dintre probele acuzării în procesul de la Nürnberg. Însă criticile la adresa colectivizării şi a represiunii politice din URSS duc la interzicerea cărţilor sale, gloria lui Grossman fiind, în cele din urmă, ca şi a lui Bulgakov sau Pasternak, postumă. Din opera sa, la Editura Polirom au mai apărut: Viaţă şi destin (2010), volum interzis în Uniunea Sovietică din pricina conţinutului „dăunător” şi publicat abia în 1980, în Elveţia; Drumul (2012); Panta rhei (2014).