- Alexandru MANIU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 234 views
Huruitul asurzitor și haosul sângeros al războiului se împletesc, în Viață și destin, cu clipe de liniște și de tandrețe, în care omul, această chintesență a prafului, cum o numește Hamlet, redevine un înger prin fapte, un zeu prin judecată. Se pare că această strădanie de a-i scoate pe cât mai mulți dintre adevărații eroi ai Uniunii Sovietice din uitare va fi fost felul său de a-și ispăși păcatele tinereții, când a pus ideologia, teoria și utopia mai presus de om. Crezul cu care a murit Grossman, a cărui capodoperă avea să fie publicată la optsprezece ani de la trecerea sa în neființă, este împărtășit de marii umaniști ai secolului XX, dintre care îi numesc aici pe Kurt Vonnegut Jr. și pe JRR Tolkien: anume, că prin actele de bunătate în situații limită, dar și în situații obișnuite, omul se ridică deasupra circumstanțelor (care în veacul trecut au fost extrem de sângeroase) și învinge.