Interpretarea este una dintre temele fundamentale ale semioticii, hermeneuticii, teoriei comunicării şi studiilor media. Care sînt limitele şi criteriile ei, ce libertăţi îşi poate lua cititorul? Pe acest subiect sînt centrate eseurile lui Umberto Eco, oscilînd între critica tradiţiei ermetice, explorarea celor mai neaşteptate interpretări ale lui Dante, Leopardi sau Joyce, analiza comunicării intracelulare dintre ADN şi ARN şi confesiunile autorului ca lector al interpretărilor date romanelor sale Numele trandafirului şi Pendulul lui Foucault. Umberto Eco respinge deriva incontrolabilă a sensului. Dacă interpretările unui text pot fi infinite, aceasta nu înseamnă că toate sînt „bune”. Şi dacă nu poţi decide care sînt cele „bune”, poţi totuşi spune care sînt cele inacceptabile.
Umberto Eco (1932-2016) a fost, în anii ’60, unul dintre reprezentanţii de frunte ai avangardei culturale italiene. A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, devenind Doctor Honoris Causa a peste cincizeci dintre ele. A scris romane care au ajuns în scurt timp celebre, studii de semiotică, estetică şi teorie literară şi numeroase articole cu teme dintre cele mai diverse. Din opera sa, la Editura Polirom au apărut În ce cred cei care nu cred? (în colaborare cu Carlo Maria Martini), În căutarea limbii perfecte, Misterioasa flacără a reginei Loana, Trei povestiri (în colaborare cu Eugenio Carmi), Pendulul lui Foucault, Baudolino, Cum se face o teză de licenţă, Şase plimbări prin pădurea narativă, Limitele interpretării, Apocaliptici şi integraţi. Comunicaţii de masă şi teorii ale culturii de masă, A spune cam acelaşi lucru. Experienţe de traducere, Insula din ziua de ieri, De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn şi interpretare, Kant şi ornitorincul, Cimitirul din Praga, Cum ne construim duşmanul, Confesiunile unui tînăr romancier, Numărul zero, Cronicile unei societăți lichide, Scrieri despre gîndirea medievală şi Despre televiziune. Scrieri 1956-2015.
