Cu un interviu de Wieland Freund
Traducere de Maria‑Magdalena Anghelescu şi Radu Pavel Gheo
„Dacă îţi pasă de planetă şi de oamenii şi animalele care trăiesc pe ea, există două moduri în care poţi judeca problema: să speri în continuare că de fapt catastrofa poate fi împiedicată şi să te simţi din ce în ce mai frustrat sau mai înfuriat de pasivitatea oamenilor; sau să accepţi că dezastrul e inevitabil şi să începi să te gîndeşti la ce mai poţi spera.
Dacă speranţa voastră pentru viitor depinde de un scenariu nebunesc de optimist, ce-o să faceţi peste zece ani, cînd scenariul o să devină nefuncţional chiar şi în plan teoretic? O să renunţaţi cu totul la planetă? Eu aş recomanda, apelînd la limbajul analiştilor financiari, un portofoliu mai echilibrat de speranţe, unele dintre ele pe termen mai lung, iar altele pe termen mai scurt. E foarte bine să lupţi împotriva limitărilor naturii umane, sperînd să diminuezi răul extrem din viitor, dar e la fel de important să lupţi la o scară mai redusă, să porţi mai multe bătălii locale, în care ai speranţe mai realiste de victorie.” (Jonathan Franzen)
Jonathan FRANZEN (n. 1959) a crescut în Webster Groves, Missouri, o suburbie a oraşului St. Louis. A studiat limba şi literatura germană la Swarthmore College şi pe urmă la Freie Universität din Berlin, ca bursier Fulbright. A lucrat în laboratorul de seismologie din cadrul Departamentului de Fizica Pământului şi Ştiinţe Planetare de la Harvard. Este autorul a cinci romane – Al 27-lea oraş (1988; Polirom, 2007, 2020), Strong Motion (1992), Corecţii (2001; Polirom, 2004, 2011, 2013, 2017), distins cu prestigiosul National Book Award şi cu James Tait Black Memorial Prize, Libertate (2010; Polirom, 2011, 2016, 2018) şi Puritate (2015; Polirom, 2016, 2020). A mai publicat câteva volume de eseuri, How to Be Alone (2002), Farther Away (2012), Sfârşitul sfârşitului lumii (2018; Polirom, 2019), Ce-ar fi să nu ne mai prefacem? Să recunoaştem că nu putem opri catastrofa climatică (2019; Polirom, 2020), şi unul de memorii, The Discomfort Zone (2006). Este un colaborator constant al revistei The New Yorker şi, din 2012, membru al Academiei Americane de Arte şi Litere.
