Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
Acasă, departe
ISBN
978-973-46-9391-7
An apariție
2023
Lună apariție
4
Număr pagini
472
Tip ediție
broșată
Format
130x200
Colecție
EGO. PROZĂ
Domenii

Acasă, departe

Autori: Adrian G. Romila
49,95 lei

Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, FILIT 2024

Premiul Uniunii Scriitorilor din România, categoria Proză, ediția 2024

Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, pentru Cartea de Proză, ediția 2024

Premiul Observator cultural pentru Proză, ediția 2024

Roman nominalizat la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași, ediția 2024

Roman nominalizat la Premiile Radio România Cultural, categoria Proză, ediția 2024

Vezi eBook
 

Romanul lui Adrian G. Romila dezvoltă într-un triptic interconectat teme precum exilul, călătoria, întoarcerea acasă, speranța, periferia. Ca-ntr-un panoptic cu oglinzi paralele, părțile trimit unele la altele și se reflectă reciproc prin numeroase analogii și corespondențe. Trei timpuri și trei lumi se concentrează în tot atâtea personaje omonime care trec în moduri diferite prin experiența înstrăinării, a neîmplinirii și a imprevizibilului. Un tânăr ofițer de marină italo-valah cu studii în Franța revine la București, în vara lui 1835, chemat de tatăl său pentru o misiune politică secretă la Constantinopol. Un universitar la litere din Constanța lui 2019, exclus subit dintr-o bogată viață afectivă și intelectuală, descoperă că scrisul nu e deloc o activitate lipsită de consecințe. În sfârșit, sclavul poetului Ovidius exersează frumusețile limbii latine alături de stăpânul său pe pământurile de la marginea lumii civilizate, în ultimii ani ai exilului tomitan. Deopotrivă roman de aventuri, exercițiu metaliterar, thriller istoric, bricolaj autobiografic și parabolă existențială, povestea prinde în țesătura sa inextricabilă polivalența de totdeauna a literaturii. Ea poate vorbi despre o mulțime de lucruri: fapte temerare, comploturi tenebroase, mirajul depărtărilor, războaie, suferințe, moarte, libertate sau iubire. Dar peste toate, ea propune un pariu identitar, folosindu-se de autorul ei. Mai eficientă ca oricare altă tehnică submarină, literatura poate scoate la lumină chiar și misterul unei epave scufundate. Iată încă una dintre mizele spectaculoase ale acestei cărți. 

„Cum știm de la Curtius, metafora corabiei era pentru medievali reprezentarea cea mai frecventă a literaturii. Și pentru Adrian Romila literatura a fost dintotdeauna o călătorie, una navală, în sensul cel mai literal al termenului – implicând deopotrivă riscuri majore & descoperiri așijderea. Și viceversa: călătoria a însemnat întotdeauna modul suprem de existență al literaturii, forma cea mai adecvată de transpunere a fantasmei în real. Acasă, departe este cartea lui de blazon, intersectând spectaculos cele două suprateme: personajul Romila călătorește & se descoperă în numele autorului Romila – într-un roman care pune în contiguitate surse dintre cele mai diverse: de la Manoil al lui Bolintineanu la Levantul lui Cărtărescu, de la Jules Verne la Radu Tudoran, de la Joseph Conrad la Pynchon. Ceea ce rezultă e o carte admirabilă, deopotrivă pour les enfants et pour les raffinés – una dintre cărțile acelea rare care pot converti un călător la literatură. Și viceversa.” (Radu Vancu)

„Dacă Umberto Eco ar fi rescris Toate pânzele sus! cu Metamorfozele lui Ovidiu pe birou, ar fi ieșit Acasă, departe, acest triptic romanesc în care avatarurile livrești ale lui Adrian G. Romila pornesc în aventuri marine prin istoria ultimelor două milenii. Un spectaculos melanj de genuri literare, vorbind cu fantezie, inteligență și umor despre marile teme ale identității, libertății și exilului, un roman-corabie pe care cei mai temerari dintre cititori se pot îmbarca pentru o călătorie cum alta n-a mai fost.” (Marius Chivu)

An apariție
2023
Lună apariție
4
Număr pagini
472
Tip ediție
broșată
Format
130x200
Fără comentarii


Despre autori


Adrian G. ROMILA (n. 29.09.1974, Piatra-Neamț) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, și un doctorat în antropologie și folclor. A publicat cărțile: Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie (Timpul, 2009), premiul pentru debut USR, Iaşi; De-a dragostea și drumul. Stații de lectură, eseuri (Eikon, 2010); În drum spre sud. Roman de aventură (Brumar, 2012), premiul USR Iași, nominalizat la Premiul Național de proză al Ziarului de Iași, selectat cu un fragment în Anthology of Contemporary Prose from Iasi, FILIT, 2013; Radio în zăpadă, povestiri (Tracus Arte, 2014); Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării, eseu (Cartea Românească, 2015); Mici schimbări în viață, povestiri (Charmides, 2016); Zeppelin, roman (Polirom, 2017), roman, premiat de USR sub titulatura „Scriitorul lunii septembrie” și nominalizat la „Scriitorul anului 2017”, Apocalipsis, roman, (Polirom, 2019), Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe, eseuri, (Junimea, 2020); Acasă, departe (Polirom, 2023), roman, nominalizat în 2024 la Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, la premiile anuale ale Uniunii Scriitorilor din România și la Gala Premiilor Radio România Cultural, categoria proză, câștigător la premiile literare anuale, secțiunea proză, ale revistei Observator cultural; Jean Bart. Argonautul (Polirom, 2024), roman. A fost inclus cu o povestire în antologia de proză scurtă românească apăruă în limba sârbă sub titlul Antologija savremelne rumunske kratke proze. Ponoćni voz (Niu Libertatea, Pančevo, 2017), coordonată de Simona Lazarjan Popov. A fost contributor, cu câte un text, în antologiile Cartea copilăriilor (Polirom, 2016), Scriitori la poliție (Polirom, 2016), Cum citesc bărbații cărțile femeilor (Polirom, 2017), Cartea orașelor (Humanitas, 2021), Kiwi (Polirom, 2022) și PEN România la Centenar. Fotografie de război (Casa de Pariuri Literare, 2022). Publică frecvent eseuri, povestiri și cronici literare în reviste „pe hârtie” și pe internet. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN Club România.

 



Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și:

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.