- ISBN
- 978-973-23-3080-7
- An apariție
- 2014
- Lună apariție
- 10
- Număr pagini
- 352
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 150x235
- Colecție
- CARTEA ROMÂNEASCĂ
- Domenii
Proiect editorial finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Monografie a Gazetei literare, cea mai importantă revistă culturală a perioadei 1954-1968, cartea Luminiţei Marcu radiografiază fiecare număr al revistei, alăturînd descrierii conţinutului comentarii şi explicaţii de context istoric şi cultural. Lucrarea nu-şi propune o evaluare artistică sau morală a articolelor, in-terviurilor, cronicilor sau opiniilor publicate în această revistă, ci o reconstituire istorică a unui organ de presă care a jucat un rol esenţial în viaţa culturală a României. Capitolele urmăresc cronologic, într-o structură anuală, activitatea acestei publicaţii, începînd cu anul 1954 şi terminînd cu anul 1968, cînd Gazeta literară îşi încetează apariţia, pentru a se transforma, cu o structură şi o redacţie diferite, în revista România literară, cea care există şi astăzi.
„Cartea este o excelentă teză de doctorat, din a cărei comisie am făcut parte şi care a fost, de altfel, notată cu Summa cum laude, calificativul maxim, în 2010, la Universitatea din Bucureşti. Fără să fie lipsită de accente eseistice, partea cea mai importantă a acestei lucrări este de natură documentară. Este remarcabilă descrierea numerelor de revistă «du jour au jour», lucrarea fiind un demers riguros şi o premieră în ceea ce priveşte studierea detaliată, la firul ierbii, a celei mai importante reviste literare a epocii.” (Paul Cornea)
„Luminiţa Marcu a scris un studiu captivant, dens, pătrunzător şi riguros despre aventura unei publicaţii care a fost deopotrivă vîrf de lance al stalinismului cultural şi adăpost pentru unii intelectuali ostili ferocelui dogmatism oficial.
M-a impresionat modul elegant şi subtil în care a reuşit să facă distincţii pe care mulţi le pierd din vedere. Este vorba, aici, de ceea ce se cheamă inteligenţa morală. Concluziile sînt, de asemenea, remarcabile şi fac un act de restituire a unui impresionant şi prea puţin ştiut itinerariu al demnităţii, cel al lui Matei Călinescu.” (Vladimir Tismăneanu)
- An apariție
- 2014
- Lună apariție
- 10
- Număr pagini
- 352
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 150x235