Din toate punctele de vedere, Cabaretul cuvintelor este o carte deosebită, pentru că Matei Vişniec ne propune o călătorie subiectivă într-un dicţionar interior, într-o lume în care cuvintele nu depind de om. Consideraţi această carte un ghid de călătorie într-o Republică a cuvintelor unde acestea trăiesc independent de om, se amuză şi se joacă, se înfruntă şi se iubesc, se supără unele pe altele şi se revoltă.
Merită să deschideţi această carte şi dacă n-aţi întîlnit încă niciodată cuvinte vii, dacă nu le-aţi văzut cum arată fizic şi cît de mult seamănă cu dumneavoastră. Atenţie însă, dicţionarul Vişniec este neterminat, invitîndu-vă deci să continuaţi jocul şi să vă scrieţi, eventual, propriul dicţionar afectiv...
„Citind Cabaretul cuvintelor, veţi afla de ce cuvîntul eu nu vorbeşte nici o limbă străină, de ce cuvîntul întotdeauna este un monstru şi de ce cuvîntul întoarcere trebuie strecurat întotdeauna cu grijă în buzunarul hainei sau al pardesiului.
Veţi mai afla, cu puţină răbdare, de ce trebuie să vă fie milă de cuvîntul rău, cum vă puteţi face de cap în cuvîntul poem şi cum să recunoaşteţi pe stradă, după silueta sa fină şi înaltă, cuvîntul dorinţă.
Veţi mai descoperi în această carte cîteva reguli de comportare la masă cînd sînteţi invitaţi acasă la cuvîntul utopie. Veţi putea conversa, de asemenea, cu cuvîntul tăcere şi veţi mai afla deta-liile unui imens scandal izbucnit după ce cuvîntul tandreţe a fost prins în pat cu cuvîntul lentoare.
Luaţi cu dumneavoastră această carte cînd plecaţi în vreo călătorie în timp sau spre sine, cînd luaţi trăsura, trenul sau aeroplanul, cînd traversaţi frontiere exterioare sau interioare: arătaţi această carte la toate ghişeele unde stă omul la coadă pentru a înţelege ceva despre cuvintele care îl locuiesc şi veţi fi primiţi în lumea lor gratuit.” (Matei Vişniec)
Matei Vişniec s‑a remarcat în anii ’80 ca poet, apoi ca dramaturg ale cărui piese, cu largă circulaţie în mediul literar, sunt interzise pe scenele profesioniste. În 1987 părăseşte România şi se stabileşte în Franţa, unde lucrează pentru Radio France Internationale. Piesele sale în limba franceză apar la Actes Sud – Papiers, Lansman, Non Lieu, Espace d’un instant, L’Oeil du Prince. Numele său figurează pe afişe teatrale în peste 40 de ţări. În ultimii ani Matei Vişniec s‑a remarcat şi ca romancier. Dintre volumele publicate amintim: Păianjenul în rană (teatru, 2007), Groapa din tavan (teatru, 2007), Omul-pubelă. Femeia ca un câmp de luptă (teatru, 2007), Cafeneaua Pas‑Parol (roman, 2008, Polirom, 2014); Cronica ideilor tulburătoare sau despre lumea contemporană ca enigmă şi amărăciune (eseu, 2010, Polirom, 2019), Sindromul de panică în Oraşul Luminilor (2009, Polirom, 2012; roman distins cu Premiul revistei Observator cultural), Domnul K. eliberat (2010, Polirom, 2015; roman nominalizat la Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi), Dezordinea preventivă (roman, 2011, Polirom, 2017); Cabaretul cuvintelor (teatru, 2012, Polirom, 2018), Negustorul de începuturi de roman (2013, Polirom, 2014; volum distins cu Premiul „Augustin Frăţilă” pentru cel mai bun roman, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi şi Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2013, în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, Iaşi), Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă... (roman, 2016, Polirom, 2018), Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele (piesă pentru copii, Arthur, 2016), Ultimele zile ale Occidentului (povestiri, Polirom, 2018), Un secol de ceaţă (roman, Polirom, 2021).
