- ISBN
- 978-973-23-3151-4
- An apariție
- 2016
- Lună apariție
- 8
- Număr pagini
- 256
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 135x200
- Colecție
- CARTEA ROMÂNEASCĂ
- Domenii
Albert, un tînăr debusolat al perioadei postdecembriste din România, descoperă după moartea mamei sale, în arhivele Securităţii Statului din perioada comunistă, că aceasta a făcut parte din structurile fostei poliţii politice. Mai departe povestea îşi deşiră singură personajele, fie printre filele dosarului de urmărire informativă, fie prin Belgradul bombardat de nu se ştie cine, fie printr-un Stockholm în care lumea trăieşte straniu de simplu, încercînd virtuţile vieţii care caută continuu să se alimenteze cu energii pozitive.
Luna Zadar este în aparenţă o carte despre nimeni şi despre nimic, în cel mai curat sens camusian, străinul şi cititorul se întîlnesc empatic pe fiecare pagină, iar fiecare îl interoghează pe celălalt.
Adrian Alui Gheorghe forţează limitele expresiei şi ale sensului în acest roman insolit, în care tema de bază este căutarea identităţii într-o lume depersonalizată.
„Luna Zadar este romanul unui rebel fără cauză care trăieşte într-o lume-azil, fără limite, globalizată. Albert, un melancolic paradoxal, transformă dramaticul în fantasmagorii, sperînd cu patimă că doar delirul cuvintelor poate înlocui viaţa. Adrian Alui Gheorghe experimentează poetic şi teatral deopotrivă, în doze bine echilibrate stilistic, schimbînd macazul absurdist cu cel istoric şi invers, caută să convertească transa în tristeţe şi iubirea în aventură picarescă. Sub semnul unui Kafka superstar, nişte specialişti ai nimicului dau o şansă vieţii aflînd un antidot în ficţiunile spontane care se substituie realităţii. De la arhivele Securităţii la fauna interlopă iugoslavă, din oglinzile expatriatului la cele ale fiului pornit în căutarea tatălui, nimic nu pregăteşte decisiv sensul unei vieţi. Poate doar un cîntec talisman ce spar-ge zidurile identitare şi care spune că tristeţea e tămăduitoare. Adrian Alui Gheorghe scrie despre şi pentru cei ce trăiesc boala fericirii nu mai departe de convenţia amăgitoare ce-o defineşte. Luna Zadar e totodată povestea unei iniţieri în care personajul străbate, de fapt, drumul invers.” (Marius Miheţ)
„Luna Zadar, trebuie să mărturisesc, e o carte care m-a scris ea pe mine, m-a tîrît pe pagină, cuvînt cu cuvînt, rînd după rînd. După ce am scris prima frază, povestea a curs de la sine, ca şi cum cuvintele ar fi ştiut ele mai bine ce au de spus. Cea mai abstractă şi incredibilă şi aiuritoare ficţiune este de fapt autobiografie în forma cea mai distilată. Dar autobiografie! Cititorul care va avea curiozitatea, curajul, puterea de a duce la capăt această carte va deveni automat, în virtutea faptului că ştie prea multe lucruri despre mine, fratele meu. De asta îngîn şi eu cu Baudelaire: «Hypocrite lecteur, mon semblable, mon frère!».” (Adrian Alui Gheorghe)
- An apariție
- 2016
- Lună apariție
- 8
- Număr pagini
- 256
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 135x200
Despre autori
Adrian Alui Gheorghe s-a născut la 6 iulie 1958, în Grumăzești, Neamț. Doctor în filologie din anul 2004 cu teza „Tinerețe fără bătrînețe și sentimentul tragic al timpului“. Autor al mai multor cărți de poezie, proză, teatru, eseu, publicistică. Din anul 1990, membru al USR și al PEN Clubului Român (vicepreședinte între 2014 și 2016); laureat a numeroase premii literare; Meritul Cultural în grad de Cavaler, grad A, în 2000 și Meritul Cultural în grad de Ofițer, grad A, în 2010, conferite de Președinția României; cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț din 2005; traduceri în volume de autor și antologii în limbile germană, franceză, rusă, engleză, italiană, sîrbă, cehă, macedoneană, spaniolă, arabă, suedeză ș.a. În prezent, director al revistei de cultură, arte și atitudini Conta. Cărți de proză publicate: Goliath (proză scurtă, 1999), Bătrînul și Marta (roman, 2002; ed. a II-a, 2005), România pe înțelesul tuturor (momente și schițe, 2003; ed. a II-a, 2013), Frig (roman epistolar, în colaborare cu Aurel Dumitrașcu, 2008; ed. a II-a, 2014), Urma (roman, 2013), Laika (roman, 2014; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; traducere în Macedonia), Luna Zadar (roman, 2016; Marele Premiu „Liviu Rebreanu“, Bistrița, 2017).