George Cornilă, Andrei Gorzo, Marius Turda și Alexandru Al. Şahigian, laureați ai Premiilor revistei Observator cultural, ediția 2025

Marți, 20 mai, la Teatrul Odeon din București, a avut loc cea de-a XIX-a ediţie a Galei Premiilor revistei Observator cultural. Printre câștigătorii serii s-au numărat și patru autori publicați de Editura Polirom, astfel:

• George Cornilă, la categoria Proză, pentru romanul Silex
• Andrei Gorzo, la categoria Memorialistică, pentru volumul Ce am învăţat de la Graham Greene. O istorie de familie
• Marius Turda, la categoria Eseu/Publicistică, pentru volumul În căutarea românului perfect. Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă
• Alexandru Al. Şahigian, Premiul special pentru traducerea din limba germană a romanului Declarație individuală de Elfriede Jelinek

La această ediție, au fost acordate premii pentru categoriile: Proză, Poezie, Eseu/Publicistică, Memorialistică, Debut, Critică/Istorie/Teorie literară. De asemenea, au mai fost acordate Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia, Premii speciale pentru traduceri din limbile spaniolă, franceză, italiană, germană, precum și Premiile Observator Lyceum și Universitas.

Juriul ediției din acest an a fost alcătuit din Cosmin Cioloș, Victor Cobuz, Bogdan Crețu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuș, Iulia Popovici și Carmen Mușat (președinta juriului).

Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Observator cultural.

Despre volumele premiate:

Silex de George Cornilă (colecția Ego. Proză)

• Premiul Radio România Cultural, categoria Proză, ediția 2025
• Scriitorul lunii martie, acordat de Uniunea Scriitorilor din România
• Cartea de proză a anului 2024 pe O mie de semne

În urma unui accident, un scriitor încearcă să își rememoreze viața, însă este incapabil să mai discearnă între faptele și persoanele reale și întâmplările și personajele din cărțile pe care le-a scris, le-a tradus și le-a citit. Cu vocea unui narator nesigur, ale cărui povești sunt mereu dezmințite, Silex înfățișează o istorie a fărâmițărilor interioare și o meditație amplă asupra memoriei, a identității‚ a imaginii pe care ne-o construim, a minciunilor pe care ni le spunem, a răului pe care ni-l facem unii altora sau nouă înșine.

Ce am învăţat de la Graham Greene. O istorie de familie de Andrei Gorzo

• Volum nominalizat la Premiul „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei, ediția 2025, oferit de Fundația „Ana Blandiana & Romulus Rusan” și Fundația „Spandugino”

Ce am învățat de la Graham Greene. O istorie de familie este în punctul de plecare un memoir. El spune în paralel povestea unui tată care aruncă umbre în semitonuri de noir și cea a fiului său care încearcă să reconstituie după moartea tatălui existența acestuia pornind de la literatura lui Graham Greene. Dar memoir-ul, gândit ca o anchetă, este modelat ca un thriller. Istoria României din ultimii 40 de ani e privită astfel din perspectiva unui medic legist de provincie care participă în anii 1980 la autopsia unui ștab comunist dispărut în circumstanțe tulburi. Închis (el a susținut mereu că din cauza asta) și apoi reabilitat, ajunge imediat după Revoluția din 1989 în structurile de intelligence de la marginea primelor guvernări postcomuniste, participând la detonarea unor bombe de presă înainte de a intra pentru multă vreme în circuitul unor publicații conspiraționiste. Biografie a tatălui și a relațiilor de familie, cartea este și o autobiografie intelectuală a fiului, ce își construiește în adolescență, din filme și romane cu spioni, un spațiu în care încearcă să evadeze din lumea simultan reală și imaginară a tatălui. Volumul oferă o încercare retrospectivă și reflexivă de a înțelege planurile de convergență/divergență dintre cele două lumi.

În căutarea românului perfect. Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă de Marius Turda (colecția Historia, traducerea textelor din limba engleză de Marius-Adrian Hazaparu)

„După ce reușise acolo unde modernismul mimetic ratase, realizând prin ontologia etnică o sinteză între autohtonism și europenism, antimodernismul nostru radical a lăsat în urmă preocupările pentru limba perfectă și spațiul perfect, concentrându-se pe omul perfect. Iar pentru asta a ajuns, asemeni altora, la eugenism, rasism și genocid. Este istoria spusă de această carte fundamentală.” (Sorin Antohi)

Declaraţie individuală de Elfriede Jelinek, traducere din limba germană și note de Alexandru Al. Șahighian (colecția Biblioteca Polirom, Seria Actual)

• Premiul Nobel pentru Literatură 2004

O investigaţie a fiscului, în cursul căreia îi sunt analizate inclusiv e-mailurile cele mai personale, o determină pe Elfriede Jelinek să-şi treacă în revistă propria viaţă. Pentru prima dată, autoarea scrie despre partea evreiască a familiei sale. Relatări privind destinul rudelor care au fugit din Austria în timpul naziştilor sau care au fost deportate şi omorâte se regăsesc în datele oficiale. În acelaşi timp, investigaţia situaţiei ei financiare o determină să reflecteze la mişcările capitaliste globale. În ce măsură statele continuă să profite şi astăzi de averile evreieşti confiscate? Şi, în contrapartidă, câţi foşti nazişti de frunte au primit compensaţii fără mare vâlvă după 1945? Şi care sunt schemele actuale de evitare a impozitelor sau scandalurile de fraudă gen Cum-Ex, în care a fost implicat, spre exemplu, procesatorul de plăţi Wirecard? Pe cât de autobiografică, pe atât de universală, pe cât de sarcastică, pe atât de inflamată, Declaraţie individuală ne dezvăluie o Elfriede Jelinek care îşi reglează conturile nu doar cu ea însăşi, ci şi cu societatea, care pare mai preocupată de răufăcători decât de victime, urmărind ramificaţiile tranzacţiilor financiare, ce reprezintă unul dintre marile secrete ale economiei moderne.