Centenar José Saramago la Timișoara
Cu ocazia centenarului scriitorului JOSÉ SARAMAGO (1922-2010), autor laureat al Premiului Nobel pentru literatură și născut în 16 noiembrie 1922, la Timișoara au loc o serie de evenimente menite să aducă în atenția publicului cititor opera acestuia tradusă în limba română la Editura Polirom. José Saramago primește premiul Nobel pentru literatură în 1998, după numeroase alte premii naționale și internaționale, iar astăzi este, probabil, cel mai tradus scriitor portughez. În luna noiembrie, cu ocazia celebrării Centenarului José Saramago, la librăria La Două Bufnițe din Timișoara veți primi o cartolină aniversară la achiziționarea oricărui titlu din seria de autor José Saramago publicată de Editura Polirom.
Citeste mai multBogdan Suceavă la MNLR București: Conferință dedicată poeziei lui Ion Barbu
Marți, 15 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Muzeul Național al Literaturii Române – Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, București, în Sala „Perpessicius”, scriitorul și matematicianul Bogdan Suceavă va susține conferința cu titlul „Adâncul acestei calme creste”, dedicate poeziei lui Ion Barbu. Conferința este prilejuită de lansarea volumului Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund, apărut de curând în colecția „Plural” a Editurii Polirom, și va fi urmată de o discuție cu Florina Pîrjol și Ovidiu Șimonca. Intrarea liberă
Citeste mai multla Radio România Actualități
Subiectul cărții lui Dorin Stănescu este fabrica de șampanie de la Azuga, dar el se dezvăluie abia după ce treci de mai multe straturi de istorie care înconjoară întreprinderea. Și trebuie spus că tot acest ambalaj creat de autor se îmbină foarte bine cu conținutul, îl pune în valoare și îl completează în așa fel încât devine indispensabil pentru tot ansamblul.
Citeste mai multpe filologisme.ro
Cartea de debut a Lavinicăi Mitu, Bărbatul fără cap, publicată anul acesta la editura Polirom, este, așa cum a zis Bogdan-Alexandru Stănescu, un câștig pentru literatura română contemporană. Surprinzătoare, profundă, tensionată, tranșant de emoțională, Bărbatul fără cap este o lectură ce îmbină perspectiva copilului prins într-un trecut tulburător cu poziția adultului care caută să-și găsească locul în acest trecut, cu toate urmările sale.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1134
Reală sau imaginară, impresia de natural și autentic trimite cititorul la proza românească interbelică. De la Camil Petrescu – cu fantasmele lui erotice – și Anton Holban, la fel de bun portretist și analist al substanței umane, pînă la Mihail Sebastian și Mircea Eliade, cu preumblările lor în subconștientul tinerilor care mișună prin tot parcul epic al romanului.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1134
Șoferul din Oz, recentul roman al lui Dan Lungu, este o mixtură interesantă între observarea antropologică a lumii social-politice postcomuniste, o poveste de iubire și amintirea secvențială a unor perioade trecute. (…) Dan Lungu își construiește un narator isteț, atent la personaje, înzestrat cu spirit de observație, umor și chiar umor negru, care știe să facă loc și viziunii unor personaje precum Sergiu, Oana, Iancu și Rucsandra (totodată povestitori în paginile romanului) sau misteriosului personaj.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1134
Noul roman al lui Paolo Cognetti merită citit pentru simplitatea prin care descrie un loc pe care îl vede cu adevărat, așa cum e el, fără sentimentalisme gratuite: „Fontana Fredda era alcătuită în egală măsură din realitate și dorință. Și muntele exista în jurul ei, complet indiferent la visele acestor ființe umane, și avea să existe și după ce se trezeau“.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1134
Dragă Scott, scumpă Zelda e un volum emoționant și tulburător, o lectură care îl face pe cititor să se simtă incomod și nelalocul lui în miezul unui schimb de scrisori atât de intim în cruzimea și tandrețea lui.
Citeste mai multEveniment editorial Polirom: Despre Treime de Augustin
Joi, 17 noiembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc lansarea volumului Despre Treime, publicat la Editura Polirom, ediţie bilingvă, îngrijită de Alexander Baumgarten, traducere din limba latină de Alexandra Anisie, Alexandra Baneu, Alexander Baumgarten, Cristian Bejan, Monica Brînzei, Daniel Coman, Ioana Curuţ, Vlad Ile, Alin Luca, Andrei Marinca. Vor vorbi: Ioana Costa, Eugen Munteanu, Bogdan Tătaru-Cazaban și Alexander Baumgarten
Citeste mai multJosé Saramago: An Centenar sărbătorit la Muzeul Național al Literaturii Române
Anul acesta, în luna noiembrie, se sărbătoresc 100 de ani de la nașterea lui José Saramago, scriitorul portughez distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1998. În România, Saramago este tradus la Editura Polirom, într-o serie de autor dedicată. Pentru a-i sărbători opera și cititorii, în perioada 15 noiembrie – 11 decembrie 2022, Muzeul Național al Literaturii Române și Ambasada Portugaliei la București vă invită la expoziția „Retracing The Steps That Were Taken” („Să te întorci la pașii care au fost făcuți”), realizată de Fundația José Saramago, cu sprijinul Camões, Instituto da Cooperação e da Língua, I.P.
Citeste mai mult