în Cațavencii

Impecabil construită și de un admirabil echilibru între relatarea faptelor și analiza lor, Aristocrația talentului te pasionează. Îți dă o perspectivă netă asupra lumii de azi și te stîrnește să-ți evaluezi sau reevaluezi locul și rostul în întregul de aici și în cel din lumea largă. O carte care probabil că pe amatorii de competiții cinstite îi va face să-și ia tălpășița din România sau să iasă în stradă, iar pe beneficiarii corupției și ai nepotismului să-și declare iubirea neabătută de țară și de tradițiile ei recente.  

Citeste mai mult
Dosar de presă
Cristian TEODORESCU
271 views

pe filme-carti.ro

Cartea mării a fost concepută deliberat cu această structură, roman vs documentar, ficțiune vs istorie, acțiune vs memorialistică? Da, Cartea mării este puțin din toate aceste lucruri, dar nu este ficțiune. Totul este non-ficțiune. O altă persoană care mi-a luat interviu i-a spus acestei cărți „roman”: ei bine, nu este roman, tot ce este scris în carte s-a întâmplat, dar am încercat să o construiesc aproape de granița ficțiunii. Câteodată a fost privit ca o fantasmagorie. În alt punct al cărții, am utilizat visurile. Unii cred că există o distincție absolută între ficțiune și non-ficțiune, dar eu nu cred asta: cred că am toate instrumentele la dispoziție și ca scriitor de non-ficțiune, acestea nu aparțin doar ficțiunii. Așa că le-am folosit, mai ales că eu consider că am un legământ în a spune adevărul.  

Citeste mai mult
Dosar de presă
Morten Stroksnes în dialog cu Jovi ENE
348 views

pe agentiadecarte.ro

Eu nu am considerat cartea aşa „dură” sau „incomodă” – poate pentru că, gândindu-mă retrospectiv, ştiu cât de multe nu am spus. Realitatea e mult mai „dură”. Nu cred că e suficient să abordezi anumite teme, fie şi ele la modă, ca să fii receptat „bine”, mai trebuie să îţi iasă şi alte lucruri (dozaj, structura narativă etc.). Chiar nu ştiu care-i reţeta aia bună pentru receptarea cărţii, nu m-am gândit deloc la asta când am scris.  

Citeste mai mult
Dosar de presă
Emilia FAUR în dialog cu Dan Mircea CIPARIU
271 views

Bogdan Crețu la Cărturești Verona Demisol: Mai puțin decât dragostea

Bogdan CREȚU despre Mai puțin decât dragostea Lansare de carte • Sesiune de autografe Vineri, 2 februarie, ora 19.00, Cărturești Verona Demisol (Str. Arthur Verona nr. 13-15) Alături de autor: Mircea CĂRTĂRESCU, Clara MAREȘ, Mirela NAGÂȚ „O carte densă, dramatică, puternică.” (Mariana Codruț)

Citeste mai mult
Știri
PROMOVARE
399 views

Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema cu Andrei Gorzo, Mihai Iovănel și Ștefan Baghiu la Sibiu

Vineri, 26 ianuarie, ora 18.00, la Cărturești Promenada Mall Sibiu (etajul 2, Strada Lector 1-3A), Andrei Gorzo și Mihai Iovănel vor intra în dialog cu Ștefan Baghiu, pornind de la volumul Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema, apărut de curând la Editura Polirom. O călătorie nonliniară, plină de flashbackuri și de cameo-uri, în lumea cinemaului, a literaturii și a criticii de film din ultimii 60 de ani. Într-o pagină se aud focuri de revolver Schofield, în alta sunt discutate referințe obscure. Tempoul trece printr-un spectru de la andante la allegro vivace, iar tonul alternează între comedie și elegie. Până la urmă nu toți rămân în picioare, dar câte ceva supraviețuiește din fiecare.

Citeste mai mult
Știri
PROMOVARE
374 views

Simona Antonescu la Sibiu, Cluj și Oradea: Chiajna din Casa Mușatinilor

În perioada 29-31 ianuarie 2024, Simona Antonescu își va întâlni cititorii sibieni, clujeni și orădeni, cu prilejul lansării romanului Chiajna din Casa Mușatinilor, apărut de curând în colecția „Fiction Ltd”  a Editurii Polirom. Mai jos, programul evenimentelor. SIBIU Simona ANTONESCU în dialog cu Radu VANCU pornind de la romanul Chiajna din Casa Mușatinilor Luni, 29 ianuarie, ora 18.00, Librăria Humanitas „Constantin Noica” Sibiu (Str. Nicolae Bălcescu 16) CLUJ Simona ANTONESCU despre Chiajna din Casa Mușatinilor Marți, 30 ianuarie, ora 18.00, Book Corner Librarium Cluj (Bulevardul Eroilor 15) Alături de autoare: Andrea HEDEȘ, Constantina BULEU, Victor CUBLEȘAN ORADEA Simona ANTONESCU în dialog cu Mircea PRICĂJAN pornind de la romanul Chiajna din Casa Mușatinilor Miercuri, 31 ianuarie, ora 18.00, Librăria Humanitas Oradea (Calea Republicii 11)

Citeste mai mult
Știri
PROMOVARE
543 views

Premiile MNLR 2023: Adriana Babeți, Dicționarul romanului central-european din secolul XX

Muzeul Național al Literaturii Române a decernat marți, 16 ianuarie 2024, în cadrul unei ceremonii hibrid, premiile pe care le acordă anual unor personalități ale literelor și culturii românești și străine. Festivitatea de decernare a premiilor MNLR l-a avut drept amfitrion pe prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul instituției. Juriul, format din prof. univ. dr. Mircea Martin (Președinte), prof. univ. dr. Mircea Dumitru, prof. univ. dr. Carmen Mușat, prof. univ. dr. Silviu Angelescu, prof. univ. dr. Caius Dobrescu și prof. univ. dr. Ioan Cristescu (directorul MNLR), i-a conferit Premiul „Titu Maiorescu” pentru proiecte culturale majore Adrianei Babeți, pentru coordonarea lucrării Dicționarul romanului central-european din secolul XX, Editura Polirom, 2022. Lista completă a premiilor, aici. Dicţionarul romanului central-european din secolul XX a mai primit Premiul special oferit de Uniunea Scriitorilor din România, ediția 2023.

Citeste mai mult
Știri
PROMOVARE
290 views

pe lapunkt.ro

Crossroads – „un portret magnific al familiei americane în prag de implozie” -, prima piesă a unei (noi) trilogii americane pe care intenționează să ne-o ofere excepționalul scriitor american. E o uriașă construcție – din care, iată, avem deja o treime – care are ambiția de a fi, în înălțime și adâncime, peste tot ce avem (deja foarte mult) de la Jonathan Franzen în materie de literatură. (…) Ca și în alte romane ale sale, și aici – în prima piesă a trilogiei – avem un foarte profitabil și netradițional mod de a privi către marea temă a familiei. Și anume: un mod de a privi și povesti despre criza familiei (am zice că… destul de tradițională, în cazul lui Crossroads). Suntem, în intriga decupată pentru această carte, în anii 1970, la începuturile lor, într-un interval de timp în care comunitatea „actorilor” principali ai romanului resimte, direct, puternic și în valuri, pulsiunile eliberatoare ale duhului epocii.  

Citeste mai mult
Dosar de presă
Cristian PĂTRĂȘCONIU
343 views

pe iqads.ro

Am scris-o cu foarte mare plăcere, deși au fost momente când mi-am pierdut încrederea că sunt în stare să o duc la capăt. Cel mai ușor am construit dialogurile și povestea de iubire dintre Stela și Mircea. A durat mai mult să mă informez despre situația caselor naționalizate și retrocedate, să aflu povești ale foștilor chiriași care au locuit în astfel de case și pe care le-au pierdut. A fost nevoie să mă documentez despre referendumul pentru redefinirea familiei din 2018. Mi s-a părut important să includ și descrieri relevante, convingătoare și verosimile pentru toate casele din carte, ca să pot plasa cele cinci familii unde lucrează Stela în cadre, interioare cât mai diverse.  

Citeste mai mult
Dosar de presă
Simona GOȘU în dialog cu Sabina VARGA
345 views

pe LINKEDIN

Ca într-un citat motivațional de pe Linkedin, Angela Martin, eseistă și traducătoare, scrie primul roman la 75 de ani. Și scrie o carte cu adevărat mare. Pentru mine, Valentina este surpriza anului 2023. Citiți-o și mai vorbim.  

Citeste mai mult
Dosar de presă
Simona GOȘU
284 views
Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri