George Cornilă, Silex: întâlnire cu cititorii la Focșani

Sâmbătă, 8 iunie, ora 14.00, George Cornilă își va întâlni cititorii din Focșani la Librăria Humanitas (Bulevardul Unirii 53), cu prilejul lansării romanului Silex, publicat în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom. Invitate, alături de autor: Carmen Ion și Mihaela Buruiană Despre carte În urma unui accident, un scriitor încearcă să își rememoreze viața, însă este incapabil să mai discearnă între faptele și persoanele reale și întâmplările și personajele din cărțile pe care le-a scris, le-a tradus și le-a citit. Cu vocea unui narator nesigur, ale cărui povești sunt mereu dezmințite, Silex înfățișează o istorie a fărâmițărilor interioare și o meditație amplă asupra memoriei, a identității‚ a imaginii pe care ne-o construim, a minciunilor pe care ni le spunem, a răului pe care ni-l facem unii altora sau nouă înșine.  

Citeste mai mult
Știri
Promovare
227 views

în Dilema Veche, nr. 998, 25 mai 2023

În proza lui Radu Ţuculescu surprinde plăcut, înainte de toate, talentul său de portretist, capabil să reţină detaliul specific ori să insereze potenţialitatea poetică doar atât cât e nevoie, spre a nu pierde efectul minimal. Un versant uşor recognoscibil în scrisul său este umorul, adesea agreabil, însă dozat uneori în tuşe îngroşate. Întreaga energie narativă pare a fi aşezată în slujba taifasului care privilegiază nuanţele, feţele şi proliferările viciului, inclusiv prin intermediul unor personaje care-şi propun să întruchipeze, cu o ostentaţie aproape dramatică, frivolitatea. 

Citeste mai mult
Dosar de presă
Adrian MUREȘAN
225 views

în Cațavencii

Cele mai neînsemnate gesturi ale personajelor din Butcher’s Crossing sunt atât de amănunțit descrise, că le poți vedea, ca într-un film proiectat cu încetinitorul. O localitate puchinoasă din Vestul american se bucură de același tratament, iar descrierile naturii prin care trec cei patru vânători de bizoni din carte au o concretețe de dioramă. Apărut în 1960, romanul e răspunsul lui Williams la multele westernuri în proză sau imortalizate pe peliculă încă de pe vremea filmului mut, toate de o nemăsurată idioțenie.  

Citeste mai mult
Dosar de presă
Cristian TEODORESCU
154 views

pe blog.libris.ro

Pornind de la contextul de circ al lumii mediatice contemporane, în care fantezia și realitatea se ciocnesc uneori dureros, Mihai Radu scrie o poveste cu nerv și ironie într-un univers al umilinței, o poveste în care se simte confluența unui aer între miezul pulpy al lui Tarantino și sarcasmul lucid  al lui  Houellebecq.  

Citeste mai mult
Dosar de presă
Sever GULEA
248 views

Scenariul de film. Istorie, teorie și practică de Steven Maras. Evenimente dedicate volumului

Polirom și UNATC Press anunță lansarea volumului Scenariul de film. Istorie, teorie și practică (Screenwriting: History, Theory, and Practice), al profesorului Steven Maras (University of Western Australia), traducere inițiată de prof. univ. dr. Lucian Georgescu, în colaborare cu scenarista și regizoarea Andreea Borțun. Lucrarea este una dintre cele mai importante lucrări academice dedicate scenaristicii de film, prin abordarea holistică a celor trei domenii fundamentale ale domeniului – istoria, teoria și practica scenariului cinematografic, o sinteză academică necesară în inflația de ”manuale” anglo-americane, adică ”1001 de cărți într-una singură” (Lucian Georgescu, ”Prefață”). Separată în mod tradițional de restul a ceea ce se înțelege prin corpul practicii cinematografice, neglijată totodată și de cercetarea filmologică, scenaristica își găsește în Steven Maras ”un formidabil elucidator academic” (Andrei Gorzo, UNATC).  

Citeste mai mult
Știri
Promovare
563 views

Armand Goșu în dialog cu Radu Hossu și Laurențiu-Cirian Tudor la Librăria Șt.O. Iosif, Brașov

Vineri, 7 iunie, ora 18.30, la Librăria „Șt.O. Iosif” (Mureșenilor 14, Brașov), Armand Goșu va intra în dialog cu Radu Hossu și Laurențiu-Cirian Tudor, pornind de la cel mai recent volum al său, Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială, publicat la Editura Polirom, disponibil și în ediție digitală. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe.  

Citeste mai mult
Știri
Promovare
335 views

în Suplimentul de cultură, nr. 851

Gabriela Adameșteanu e o maestră a explorării realităților de după cataclisme. Aproape în toate scrierile sale accentul cade nu pe evenimentele cruciale ca atare, ci pe umbra acestora, pe consecințele lor îndelungate. Comunismul care a mutilat destine nu și-a epuizat consecințele încă. Starea de cvasi a societății corespunde cu acele ființe aproximative ce încearcă să-și afle identitatea prin recursul la trecut. Recuperarea unei proprietăți, a unei moșteniri constituie prilejul perfect pentru acest excurs identitar.  

Citeste mai mult
Dosar de presă
Șerban AXINTE
324 views

pe alecart.ro

(…) toate personajele din poveștile lui Dzsátá reconstituie un puzzle, o singură poveste izbitoare, ce pune în prim-plan durerea ce-l maturizează. György Dragomán reușește să îl marcheze pe cititor și îl încurajează să trăiască alături de băiat experiențele vieții prin literatura care capătă valoarea de document personal împotriva uitării de sine și în sens istoric, împotriva uitării regimului totalitar: comunismul.    

Citeste mai mult
Dosar de presă
Teodora GIUGULA
258 views

în Observator cultural, nr. 1207

Elif Shafak știe bine să construiască personaje memorabile, pe care le fixează apoi abil pe broderia unei istorii recente. Cu toate sucirile și răsucirile ei. Un Levant mai apropiat de București decât de Londra, pe unde ajung mai lesne acești (ne)fericiți ai sorții. Cu zâmbetul pe buze, altminteri.  

Citeste mai mult
Dosar de presă
Cristina MANOLE
248 views

în Observator cultural, nr. 1207

De la primele pagini, romanul Valentina al Angelei Martin activează un reflex inconfundabil: nu mai lași cartea din mână sau de-abia aștepți să ieși din curgerea de zi cu zi a timpului pentru a te întoarce la ea cu plăcere. Constați că ai regăsit o stare veche, rămasă în memorie cu haloul ei de frumusețe, pe care erai sigur(ă) că o mai ai pe undeva, prin casa vieții tale: plăcerea de a citi. Valentina ne restituie acea bucurie genuină a lecturii care ne-a intrat în viață odată cu basmele copilăriei și apoi ne-a legat de literatură.   

Citeste mai mult
Dosar de presă
Rodica ZANE
251 views
Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri