- Mihaela PASCU-OGLINDĂ
- Dosar de presă
- 0 likes
- 217 views
Dacă mii de volume din lumea întreagă s-ar putea comprima în doar zece texte, atunci acestea ar fi cele care ar extrage din fiecare tot ceea ce ar trebui să ajungă în inima celor ce au uneori puterea de a schimba cursul unei țări întregi, de a arunca în haos și spre pieire viețile a zeci de milioane de oameni. Inamicul e testamentul pe care Erich Maria Remarque îl lasă celor care îi urmează, e scrisoarea sa de dragoste pentru tot ceea ce viața i-a oferit înainte ca războiul să îi răpească din nou totul vreme de câțiva ani. Dacă s-a salvat prin scris, a făcut-o pentru a ne salva și pe noi mai departe, pentru a ne aminti că binele nu este niciodată în întregime distrus și că oricând poate fi recuperat din întuneric.