în revista VATRA, nr. 1-2/2025

Cartea sa este ceea ce am putea numi o autobiografie în stil liber, mizele autorului fiind mai degrabă acelea de a depăna amintiri pentru ceilalți, dar și (mai ales) pentru sine. Nu-și propune să scrie un roman, deși ar fi putut – coeziunea ar fi putut fi relativ ușor atinsă. Volumul devine o colecție de povestiri: Fierăria, 22 de căsuțe, Fănică și Securitatea, Doctor Aurel, „Pune banii ăia pe undeva…”. Chiar dacă nu reușesc să închege un imaginar substanțial, poveștile de față, inegale, propun o serie de imagini pline de farmec. Că de aici a ieșit o carte, îndrăznesc să afirm ca aceasta a fost o chestiune de ordin secundar pentru Florin Duțu. Nu cred că și-a propus să arate că știe să scrie, și, cu siguranță, nici posibila gamă variată a instrumentarului naratologic nu i-a dat bătăi de cap.