Printre autorii care mi-au ieșit în ultimii ani din minte se numără din păcate și Flavia Teoc. Spun „din păcate” nu doar pentru că sînt prieten cu autoarea, ci și pentru că o citeam cu plăcere. Cunoscută mai ales ca poetă, cu un ton discret, în pasteluri delicate, m-a surprins în 2009 cu un roman extrem de interesant, Kyrie Lex. Era perioada de reconsolidare a prozei noastre în care vechi poziții se cereau din nou cucerite. Romanul era departe de a fi excepțional, avea o serie întreagă de suișuri și coborîșuri care îl făceau să alunece în prea multe direcții deodată. Roman istoric, roman fantastic, istorie a ținuturilor copilăriei. Burți narative, descrieri, multe personaje. Un dialog mai puțin lustruit și descrieri iscusite. Dar un roman care mi-a rămas bine întipărit în memorie. După 17 ani de la lectură nu am avut nevoie de o împrospătare pentru a-mi aminti atmosfera, intriga și personajele. Iar asta cred că spune mai mult decît o suită întreagă de paragrafe critice. Textele care îți rămîn în cap sînt cele care, pe termen lung, contează. Realizez chiar acum că există romane pe care le-am lăudat imediat după ce le-am lăsat din mînă și despre care nu mai pot spune în acest moment mare lucru în afară de titlu și poate o vagă idee despre intrigă, mai degrabă amintiri vătuite de mari goluri. Era un debut în proză care o recomanda pe Flavia Teoc și care te punea să aștepți cu interes continuarea acestui traseu pe drumurile prozei. Dar Flavia Teoc își descoperise pasiunea pentru cultura nordică și pentru literatura acelor secole îndepărtate în care războinici aprigi ieșeau din negurile dinspre miez-de-noapte la bordul corăbiilor lungi. Astfel încît, după primul roman a urmat o perioadă de traduceri și cercetări, de aprofundare a unei culturi. Autoarea și-a făcut un renume în această zonă, dar părea că abandonase ideea de a continua în zona prozei. Varegul, romanul abia apărut, arată că este greu totuși să te sustragi unei chemări, chiar dacă trebuie să aștepți mult pentru a-i da din nou curs.
Cel de-al doilea roman îl continuă pe primul, îl întregește și în același timp se rupe de ceea ce părea să fie în subsolul nașterii sale și se așează pe direcția noii pasiuni. Kyrie Lex spunea – în primul rînd – povestea înfruntării dintre armata viitorului rege al Ungariei, Ladislau cel Sfînt, pe de-o parte şi pecenegi şi cumani pe de alta, în pierdutul în negura timpurilor an 1068, pe dealul Cserhalom, la Chiraleş. Un episod istoric aproape trecut în zona legendei, derulat în zona natală a autoarei, care îi prilejuia ocazia de a zugrăvi un crîmpei de istorie de pe teritoriul României, brodînd din imaginație și completînd informația istorică minusculă din cronici cu plămădirea unor personaje vii, cu o psihologie bine închegată, care suplineau factologicul greu de recuperat. Era palpabil aproape firul care încolăcea la un loc senzația apartenenței la acel spațiu, dorința de a-i creiona acestuia un profil și aproape necesitatea de a alătura istoria generală, cea personală și zona de povești, basme și culori locale. Era un roman cu două lungimi. Una a locului și una a personajelor. Și asta este ceea ce mi-a supraviețuit, viu, în memorie.
Pe de altă parte, Varegul spune povestea unor luptători nordici scăpați din bătălia sîngeroasă de pe deal. Varegii apăruseră, în paginile de acum 17 ani, printre membrii armiei pestrițe refugiate sub protecția dealului. Păruse ciudat să vezi printre pecenegi și cumani războinici nordici ieșiți din slujba împăratului de la Constantinopol, în drum spre casă. Aș fi spus că este mai mult o tentativă exagerată de a pune o pată de culoare. Dar era doar semnul unei pasiuni care începea să-și arate primii muguri. Acum, cînd Flavia Teoc nu mai este de mult timp o neofită în ceea ce privește cultura nordică, din contră, fiind un expert recunoscut, această „ciudățenie” a primei istorisiri e pusă într-o nouă lumină. Romanul de acum este unul centrat în mod evident pe o altă lume. Nu mai este zona Transilvaniei pierdută în începuturile istoriei românești, ci este o ieșire din zona noastră națională înspre o altă cultură și o altă istorie. Flavia Teoc spune o poveste istorică întorcîndu-se în trecut dinspre tărîmurile nordice. România, deși prezentă în pagini, este aici acea pată de culoare a poveștii, un tărîm necunoscut și ciudat pe care eroii îl străbat. Relatarea nu este în ordine cronologică, dar spune traseul unor vikingi (știu că nu aceasta este denumirea corectă, că înseamnă pirați, dar nu pot rezista tentației de a o folosi, este un uz prea generos pentru a evita la nesfîrșit un nume cu răsunet cultural, literar și istoric) de la plecarea de pe glia strămoșească pentru a servi în celebra gardă imperială bizantină, iar mai apoi în drumul înapoi spre casă. Frans Bengtsson s-a numărat printre autori citiți și recitiți în copilărie și adolescență. Vikingii este o carte care, într-o tălmăcire foarte reușită, mi-a înrădăcinat o sumă de idei fixe despre istoria scandinavă, mi-a cimentat un anume punct de vedere cultural și mi-a consolidat o sumă de așteptări în ceea ce privește istorisirile cu varegi. Desigur, am aflat de mult că este o carte cu lacune documentare, că răsucește puțin istoria, că are un factologic care prin spectaculozitate trage înspre zona comercialului. Dar este o carte cu mult farmec, scrisă cu pasiune și stil. Nu am cum să nu recunosc că este, în acest caz, un reper. Față de Frans Bengtsson, Flavia Teoc pare să aibă o mai fină aplecare înspre detaliul istoric acurat. Întîmplările par să se aștearnă pe o bază mai puțin spectaculoasă, dar, istoric vorbind, mai credibilă ca fundal al vieții cotidiene. O lume aflată cu adevărat în ev mediu, o lume în care viața este prețioasă pentru că este permanent în pericol de a fi curmată. Foame, boli, războaie. Pizmă, frică, răzbunare. O geografie sumară și o temere perpetuă în fața unui necunoscut covîrșitor ca dimensiune. Oamenii sînt mînați de sentimente uzuale. Nu sunt eroi sau înțelepți. Și totuși, scrierea mai veche a nordicului iese cîștigătoare. Nu pentru că este mai credibilă, ci pentru că este mai comprehensivă, mai alertă, pentru că pune în scenă o lume mai completă și personaje mai atrăgătoare.
