În Revista 22

Nu-mi vine să-mi cred ochilor că ideologii criminale își găsesc exponenți și purtători de cuvânt făcând în fața publicului acest joc care s-a făcut tot timpul în comunism și în anii care au urmat, al minciunii. Pentru că, de fapt, asta se întâmplă: minciuna propagandistică și minciuna care transformă victimele în personaje de nefrecventat și eroizează sau îi ascund pe cei care au provocat victimizarea altora. Deci o lume pe dos, cu valorile morale puse exact pe invers. Suntem siliți să redevenim combativi, pentru a reacționa la minciună și la falsificare și pentru a umple golurile memoriei în discursuri publice, chiar și cu astfel de discuții, cum este a noastră, care, de fapt, vrea să aducă în actualitate și o dilemă pe care o trăim: cum am ajuns să ne confruntăm cu o memorie care revine din trecut şi poartă cu ea mesaje violente, de ură şi distrugere. Eu cred că putem lucra aici împreună şi cointeresa generația tânără mai şcolită, dar şi pe toţi cei care mai au memorie şi au bun-simţ. Așa s-a întâmplat și cu Holocaustul. Abia după două-trei generații a început să fie un subiect public foarte larg recepționat. E vizibil acest lucru şi pentru comunism