În Observatori Cultural, nr. 1325 (2026)

F.M. Dostoievski este, precum Tolstoi și Cehov, ca să ne referim doar la marii ruși născuți în secolul al XIX-lea, unul dintre titanicele nume ale literaturii universale. Sigur că lista glorioșilor scriitori ruși este mult mai cuprinzătoare cu cît de apropiem de zilele noastre. În care i-am descoperit și pe Soljenițîn, și pe inegalabilul cronicar al infernului concentraționar Varlam Șalamov, și pe bețivanul tenebros Erofeev (oare am putea să ne imaginăm un dialog între el și alt mare trăgător la măsea, care a fost germano-americanul Bukowski?), și pe subtil-ironicul Dovlatov, și pe multilaterala povestitoare Ludmila Ulițkaia, și tot așa. Nici cărțile lui Narine Abgarian, care scrie rusește, așa cum William Saroyan a scris numai în englezește, nu sînt de lepădat. În fine. Dostoievski și neapărat cu Tolstoi alături de el rămîn stîlpii de rezistență ai uriașei literaturi ruse. Ne place sau nu de Putin – sigur că nu ne place… – și de ceilalți oameni politici pe care i-a tot livrat Rusia în secolul al XX-lea (de la Lenin și Stalin la puzderia de Hrușciovi și Brejnevi), cu literatura rusă ar fi o altă socoteală. Nu o putem ignora, oricît am avea parapon pe tot ce au livrat liderii de la Kremlin omenirii. Artiștii de multe ori plătesc din greu pentru politicile criminale puse în practică de mai-marii propriilor popoare. Cazul lui Wagner este cel mai concludent. Vorba lungă, sărăcia omului, avem la îndemînă, ca propunere de lectură, volum hard-cover pus sub genericul sec și neatractiv, dar la obiect și cu un subiect nu foarte la îndemîna tinerelor generații de cititori, Scrisori II ( 1860-1868) (Editura Polirom, 2026, colecția „Biblioteca Polirom“, mereu bine aprovizionată cu bunătăți, coordonată de Dan Croitoru, ediție îngrijită, trebuie menționat imediat, exemplar, traducere de finețe, din limba rusă, note – multe și utile – și, ca încununare a unei munci de înaltă probitate, un studiu introductiv, „O familie nefericită în felul ei“, pe cît de amplu și erudit, pe atît de lesne la lectură, toate aparținînd lui Leonte Ivanov, care merită mai mult decît gratulațiile noastre, eventual și un premiu al Observatorului cultural, de ce nu?). Ne sînt prezentate și oferite pentru o lectură tomnatică (sic!) scrisori dintr-o perioadă nu prea veselă din biografia unui scriitor care n-a prea apucat să-și trăiască în tihnă zilele. Mereu au apărut în biografia lui explozii și evenimente care i-au marcat destinul. Așa că și cei cu care are schimburi epistolare genialul prozator sînt de toate felurile. Rude – un frate, o soră, prieteni vechi, colegi de scris. Prietenii noi. Opt ani dintr-o viață nu ar fi mult. După zece ani petrecuți în Siberia, F.M. Dostoievski umblă prin Rusia și Europa. Se stabilește la Petersburg și apoi la Florența, alături de tînăra lui soție. Revine la marea sa dragoste, literatura. Scrie, umblă prin lume, mereu are nevoie de bani ca să-și întrețină familia. Sau să joace. Omul e pătimaș. A tocat din greu multe parale la cazinourile din Germania. Acum s-a cumințit, are soție tînără, alți prieteni, pe lîngă cei mai vechi. Două soții, doi frați și o soră, doi copii, pe lîngă alte nume cunoscute și în posteritate. Jurnaliști, actrițe, scrie te miri cui despre ce probleme are cu scrisul. Așa apar mărturii către confrați precum Nekrasov sau Turgheniev – cîndva apropiați, apoi distanțați și din pricini ideologice, Goncearov. Sau criticul literar de faimă în epocă N.N. Strahov, ajuns și academician, care dă și un studiu despre Feodor Mihailovici. Dăm și peste alte multe nume din epocă, mai mult sau mai puțin faimoase, despre care nu știm nimic. Noroc cu notele lui Leonte Ivanov ca să ne lămurim cine e fiecare și ce hram poartă în conexiune cu autorul unor capodopere precum Crimă și pedeapsă, Idiotul sau Frații Karamazov. Oare se mai citesc azi? Ultrainteresante destinul scrisorilor lui Dostoievski și traseele urmate pînă să ajungă și la noi. Marele scriitor murea în 1881, la doar 60 de ani. Dacă Rusia va supraviețui în istoria omenirii va fi în primul rînd din contribuția unor astfel de scriitori geniali. Mai mult sau mai puțin damnați. Nefericiți, oricum.