în Dilema (nr. 124/2026)

Ultima carte a eseistului Ciprian Vălcan (n. 1973) e un fel de roman autobiografic în care autorul a dat liber amintirilor din copilărie și adolescență, puse sub titlul Obiecte, ființe, himere. Dedicate în cea mai mare parte anilor de viață de dinainte de majorat, poveștile din carte sînt subsumate unei taxonomii esențializate prin cîte un singur cuvînt (Covoare, Pisici, Ceaușescu, Jucării, Fotografii, Mîncare, Cărți, Fotbal etc.), dar mai ales unei perspective ce revizitează primii ani ai vieții cu tot cu privilegiul candorii. Ea surprinde, treptat, odată cu vîrsta, lumea înconjurătoare, cu tot ce a-nsemnat ea în formarea viitorului adult pasionat de cărți și de scris.

Dar cel mai important, ea surprinde – poate mult prea precoce, de unde și suspiciunea de ficționalizare post-factum – diferența dintre bine și rău, dintre ce „se spune” și „ce e”, pentru că mai toată povestea se petrece în anii 1980, cînd copilul e „o ființă stîngace, cu mintea în altă parte, mereu incapabilă să adere la realitate, mereu fascinată de năluci și himere”. Scene de viață, arhive de obiecte, evenimente-ritual, întîmplări și gesturi familiale, tipologii, obsesii, fobii, preocupări adolescentine și comentarii personale recompun din memorie nu doar portretul timpuriu (ușor hiperbolizat) al autorului-narator, ci și fundalul unei epoci pe care cei mai mulți dintre noi o putem recunoaște.