- Corina MOISEI
- Dosar de presă
- 0 likes
- 44 views
Din perspectiva mea, această carte poate fi trecută ușor pe lista de lecturi suplimentare destinată elevilor și studenților. În primul rând, pentru că disecă foarte explicit premise de ordin social, fără a cădea pradă senzaționalismului, fără extremisme inutile. În al doilea rând, pentru că poate să converge tot ce ați știut sau intuit despre Rusia și polii săi de interes. De exemplu, de ce au rușii nevoie de Belarus sau de ce pentru Putin sunt vitale alegerile, inclusiv cele fraudate, care este motivația de a crea fake news-uri și de ce rușii au stringentă nevoie de Ucraina ca parte dintr-un imperiu de foarte mult timp apus. Reiterez, acest volum este perfect pentru o perspectivă amplă a studiului rusofil și este perfect pentru a populariza dezbaterea asupra istoriei Rusiei într-o cheie pragmatică, deoarece studiul despre trecutul și prezentul celei mai mari țări de pe glob (ca întindere geografică) poate oferi un context esențial pentru înțelegerea situației sociale, politice și economice actuale. O înțelegere mai profundă a istoriei Rusiei poate ajuta oamenii să înțeleagă de ce anumite probleme persistă și care sunt rădăcinile acestor dificultăți.