În Stela, Simona Goșu vorbește despre ocupațiile mici și esențiale fără care lumea nu ar putea funcționa, însă pe care, deseori, ochiul societății le subapreciază sau chiar le ignoră. Este de-a dreptul imposibil ca vocea Stelei să treacă neobservată pe lângă urechile și inima cititorului, pentru că personajul are puterea de a fi prezent. Fiecare cuvânt rostit, fiecare deget ridicat în dreptul conturului feței, orice mirare sau profundă contradicție pe chipul Stelei o transformă într-o ființă pe care cu greu o putem uita. Să fii de folos pe lumea asta, să aibă lumea nevoie de tine, asta contează. Și să faci un lucru cu rost. este singurul crez al Stelei care o ajută să vadă dimensiunile ce se adăpostesc în spatele unor imagini și al unor spectacole perfecte, impecabile. Iar aceste fapte mici sunt întocmai cele care pun în funcțiune cele mai eficiente și rapide mecanisme spre mersul bun al lucrurilor, dar și spre frumusețea dinăuntrul și din jurul nostru, spre frumusețea albastră și permanentă a cerului.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.