Este vorba, asadar, de o naratiune care ascunde atit trairi filosofice si ginduri nascute dintr-o minte „luminata”, cit si o posibilitate de a arata cititorului ceea ce nici macar imaginile nu pot: ce salasluieste dincolo de noi, oamenii? De unde venim, incotro ne indreptam? Sint intrebari care predomina in substratul metaforelor oferite de Ibn Tufayl in alegoria sa.(...)
Ibn Tufayl, demonstreaza (printre alte idei despre om si natura umana, care sint aproape de necontestat) ca fiinta umana, chiar rupta de cultura si societate, isi pastreaza umanitatea, si cauta mereu intelesul existentei si vietii sale.
Lumea naturala, corporala, il satisface, la nivel teluric, dar, cu trecerea timpului, Hayy bin Yaqzan realizeaza ca implinirea nu poate veni decit prin metafizic, prin divinitate, care nu doreste de la oameni decit ca ei sa atinga maturitatea spirituala necesara pentru a intelege ce este dincolo de simturi.