in Dilema veche nr. 498

O carte trista, plina de horror. Horror de categorie grea, nu jucarie – genul otravit, cancerizant de suflete, moral in pretentii, criminal in fond. Concret, horrorul arestarilor in masa, al detentiei politice, al torturii cu metoda si al executiilor cu program. De fapt, horrorul consacrat al dictaturilor, fie ele de stinga, de dreapta sau de cult.
Sahar Delijani – iranianca stramutata in SUA si stabilita apoi in Italia – debuta acum citeva luni cu acest roman crescut din biografia propriei familii. E vorba, asadar, despre o familie din Teheranul anilor ’80, cu bunici marinimosi, parinti prigoniti politic si copii nascuti cel mai adesea in inchisoare. Batrinii rezista stoic si ii cresc pe cei mici, asteptind ca parintii acestora sa fie eliberati. Proza rezistentei mute merge astfel in paralel cu proza copilariei, cu proza carcerala si, pe alocuri, cu cea a exilului. Grea partitura pentru un debut, dar onorata cu o decenta din care nu lipsesc nici inteligenta, nici poezia!