in Suplimentul de cultura nr. 412

Pe parcursul lecturii, background-ul autoarei transpare aproape la tot pasul, Saniee integrind cu pricepere concepte si teorii legate de psihologia copilului si reusind practic sa ne arate nu doar cit de usor putem cauza, ca parinti, traume ireparabile unui copil, dar si cit de usor ar fi sa nu le cauzam. Chiar si asa, citind acest roman atit de realist pina la urma, m-am intrebat nu odata daca el nu s-ar putea preta si unei interpretari alegorice. Shahab nu este doar un copil cu probleme, mutenia lui este de fapt mutenia unui intreg popor terorizat de un regim sever care, sustinind ca ii vrea binele, nu face decit sa-i provoace suferinta. Daca autoarea a avut sau nu aceasta intentie, nu putem sti si nici nu conteaza. Cert este ca ne aflam in fata unui roman care, intr-un fel sau altul, a reusit tot ce si-a propus: sa traga un semnal de alarma, sa-l traga convingator, dar in acelasi timp sa vina cu o rezolvare care sa nu frustreze prea tare asteptarile cititorului. Parinoush Saniee stapineste, in mod categoric, arta compromisului.