in Hyperliteratura

Un roman psihologic cu o actiune care te alearga si te sufoca. In sensul bun. Frazele sint lungi, cursivitatea si ritmul in and out, realitatea intrapsihica vs. realitatea obiectiva. Este contraindicat tensiunilor prea ridicate sau celor tihniti. [...] Intre cei doi, relatia victima-agresor devine o complicitate, ceva ce in psihologie poarta numele de sindromul Stockholm. Cezar refuza discret sa se elibereze de rapitor atunci cind are ocazia. Relatia lor devine ceva intim, senzual, o necesitate bazala, o simbioza. Cel supus se supune, are o nevoie vitala de agresorul care agreseaza. Masochismul lui Cezar este cit se poate de clar, de expus, de inteligibil. Se simte viu doar reincercind si defulind trairi dureroase, atit fizice, cit si psihice. Linistea lui e acolo, in frumusetea durerii, oricare ar fi ea. Intre cei doi, insă, nu e vorba niciodata de violenta, dimpotriva. Relationarea lor se bazeaza pe tolerare, pe un acord si o fraternizare. [...] Personajul e un depresiv pursinge care s-a nascut obosit. Se regaseste prin autoflagelarea continua produsa de tristeti, cruzimi si dispret fata de oamenii care sint toti la fel. [...] Iar cartea, cu scrisul sau alert, cu imaginile si senzatiile sale, are un final neasteptat. Mai mult nu vreau sa divulg, descoperirea va apartine.