Dupa ce am scris Muzica inghitita, mi-am spus: „Aici a fost sfirsitul burgheziei. Ce urmeaza?”. Si au urmat regimurile autoritariste. Regimuri care au produs apoi personalitati foarte autoritare. Bunicul meu dinspre tata a fost o astfel de personalitate. A venit dintr-un mediu extrem de sarac, a fost unul dintre acei copii vinduti de propriile familii pentru a munci la ferme, in conditii oribile, o practica destul de curenta in vremea respectiva, care a existat cam pina in anii ’50. Bunicul meu a fost unul dintre acesti copii. La 20 de ani s-a inrolat in Legiunea Franceza si mai tirziu a devenit directorul unei mari fabrici producatoare de fier si otel. Devenise un om foarte puternic, foarte dur, foarte autoritar. Era un mod de formare care a existat cam intre anii ’30 si ’50. In anii ’50 si ’60 a inceput sa ia amploare modelul consumerist american, si acel tip de personalitate a disparut. Cel de al doilea roman, Vremurile mai bune, este, asadar, despre acest tip de personalitate autoritara, cu structura de lider, pe care l-am avut in familie. L-am preluat si am scris despre el, despre acest model de personalitate care a existat in intreaga Europa, de fapt, in acea perioada.
Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor. Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus. Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.