La un nivel secund, meta-literar, Nadja, ca orice capodopera, spune o poveste exemplara despre literatura si arta insesi, despre rolul lor pentru om, pentru vietuirea umana. Arta e singura religie „civila” a vietii. Autorii, scriitorii si artistii „specializati”, arta „specializata” nu fac decit sa continue si sa elaboreze „profesionist” ceea ce se intimpla, deja, in viata umana: auto-creatia omului, omul ca „fictiune” si chiar „delirare” de sine, omul ca mesager al unei umanitati mai depline, mai drepte si mai bogate cu pretul unor suferinte, al unor sacrificii, dar fara indoielnice sperante in vreun ajutor „din afara”.
Suprarealismul este o (alta) idee despre literatura si arta ca viata, despre arta-viata, iar Nadja face parte dintr-un proces, dintr-o procesualitate de realizare, de materializare-cautare de sine, de intrupare a ideii suprarealiste de viata-arta. Nadja este un act de materializare a suprarealismului-opera.