librar la Libraria Okian, Brasov

„Cred ca n-am orbit. Cred ca sintem orbi, orbi care vad, orbi care vazind nu vad”. Aceasta ar fi ideea fundamentala a cartii lui Jose Saramago – cea data de cuvintele care incheie romanul Eseu despre orbire. Este limpede ca Saramago e convins de faptul ca toata istoria noastra se afla sub semnul orbirii, ca toate societatile, toate ideologiile s-au dovedit falimentare si indreptate impotriva persoanei umane. Cartea lui nu face altceva decit sa treaca in revista pas cu pas toata nebunia unei lumi atinse de boala, de orbire. Avem in aceste rinduri etapele – instalarea bolii, spaima autoritatilor, masurile represive, inchiderea celor bolnavi, controlul asupra lor – si toate aspectele reprimarii, ale decaderii fizice, ilustrata prin mizeria ce culmineaza cu momentul in care pina si cele mai intime conditii de igiena lipsesc. Oamenii sint pusi in fata propriilor dejectii si a imposibilitatii indepartarii lor pina si de pe propriile trupuri. Nimic nu este mai grav decit asta. Depresia este cea care insoteste abjectia caderii. Dar e abia inceputul. Caci apoi, in lipsa resurselor de hrana, se instaleaza caderea morala. Apar taberele. Sint unii care-si aroga rolul de stapini, controlul asupra resurselor si obligativitatea celorlalti de a se supune legilor pe care conducatorii le impun. Una dintre ele este vinzarea trupurilor. Femeile celor opresati devin moneda de schimb. Insa aici intervine „eliberatorul”, figura mesianica – o femeie, sotia doctorului oftalmolog (cel din cabinetul caruia a inceput nebunia), – este singura persoana care vede in tot acest univers terifiant, intunecat. Ea cunoaste realitatea si se revolta. Iar revolta ei merge pina la crima. Finalul cartii coincide cu vindecarea. Ramine insa avertismentul lui Jose Saramago: nimic nu ne arata ca sintem vindecati, ca nu sintem orbi tributari pornirilor noastre de a suprima, de a controla, de a ucide. Avem in fata un roman profund, o radiografie necrutatoare a tuturor esecurilor trecute sau viitoare in materie de organizare a societatii. Romanul este o invitatie adresata fiecaruia dintre noi in a avea constiintele treze in fata oricarui derapaj ideologic.