Dilemateca, nr. 78

Inceputul cartii este, intr-adevar, foarte trist, insa pe parcurs devine una dintre cele mai optimiste carti ale mele. La inceput nu m-am asteptat la asta, dar, pe masura ce scriam, cele mai multe dintre personaje au reusit sa parcurga un proces de maturizare, de reformare. Adevarul este ca nu incerc sa ma detasez de personaje, dimpotriva. Incerc sa traiesc totul alaturi de ele, cu ajutorul imaginatiei si al sentimentelor. Incerc sa simt ce traiesc ele, pentru a putea descrie apoi cit mai exact. Citeodata chiar pling in timp ce scriu, din cauza unui grad atit de mare de compasiune si identificare. De asemenea, traiesc foarte puternic momentele de gratie si bucurie. Acesta este unul dintre marile privilegii ale scrisului, deoarece iti da posibilitatea sa traiesti mai mult decit o viata dubla, fara sa iesi din camera. Am scris ultima carte in aproape cinci ani. Este un proces indelungat, care necesita atit documentare, cit si rescriere. E un proces fascinant, plin de surprize, momente de inspiratie si, bineinteles, de tensiune. Pentru ca totul trebuie sa vina dinlauntrul meu si, uneori, mi se pare ca nu am de ce sa ma agat. Incerc sa nu planific prea mult si sa progresez pas cu pas, pentru a ramine deschisa la diferitele posibilitati, sa evoluez odata cu cartea si personajele sale.