pe Presseurop.eu

Pur si simplu, fara niciun fel de emfaza, dupa momentul `89 din Romania, in mine s-a dezvoltat, progresiv si sigur, un soi de constinta transnationala, care a tot crescut si, pentru mine, mondializarea nu a fost nicio clipa o sintagma la moda, ci, pur si simplu, a inceput sa ma preocupe, din ce in ce mai apasat, alteritatea ca nevoie de existenta linga altcineva diferit, insa in aceeasi cutie rezonanta.
Cred ca Omar este frica mea personalizata, sau, mai degraba, frustrarea mea inglobata intr-un prototip, frustrarea de care vorbeam mai devreme, si anume ca nu stiu destule limbi si nu am destula deschidere interioara si destula disponibilitate, cum zicea André Gide, ca sa-i inteleg, asa cum ar trebui, cum as vrea, pe toti ceilalti diferiti de mine.