in Academia Catavencu

Truman Capote (...) era sclipitor, era ciudat si cu lipici, era unic in amestecul lui de cinism, candoare, cabotinism si discretie. I-am recitit fara pic de teama Harfa de iarba si alte opt povestiri care ma cucerisera cu multi ani in urma. Ma asteptam sa-mi placa si acum, dar nu speram sa ma incinte din nou. De la prima pina la ultima mi s-au parut de o frumusete aproape neverosimila. Daca le repovestesti nu poti decit sa le strici, cum se intimpla si la Salinger sau la Marquez. In romanele lui scurte si in povestiri, Capote nu ca atinge perfectiunea, trece dincolo de ea, cu o simplitate stranie si cu o nebunie care simuleaza incintator normalitatea.Toate personajele lui sint putin scrintite, iar lumea in care se invirt are ceva de balamuc improvizat.