in Verso

Cartea soaptelor, asa cum insista autorul, nu este o carte de istorie, desi descrie evenimente si personaje istorice, sau poate mai degraba oameni de sub istorie. Cum altfel poti sa-i descrii pe cei care au suferit genocidul care a deschis seria atrocitatilor secolului XX, dar nu s-au bucurat niciodata de statutul de martiri. Morti nestiuti decit de ai lor, nemingiiati vreodata de compasiune, si care asteapta inca, de sub nisipurile pustiului unde zac uitati, dreptatea istoriei indiferente. Cartea soaptelor este, asadar o carte despre morti. Este o insiruire de nume ce marturiseste nobletea armenilor si inradacinarea lor. Toata lumea are stramosi, nobil insa este doar cel care si-i aminteste, spunea un arisocrat francez, avind cultul arborelui genealogic. Și ce altceva decit radacini pot fi oasele acelor morti risipiti? Radacini ce se intind, asemenea unui navod cu ochiuri neregulate, peste tot pamintul. Este un pomelnic ce marturiseste ca mortii nu sint „trecuti in nefiinta”, si ca amintirea lor nu e neroditoare, asemeni desertului care i-a inghitit pe multi dintre ei.