Cartea pare a fi (poate si este) scrisa ca-n joaca. Fragmente disparate se succed, intr-o aparenta deruta a naratorului, in realitate perfect calculate pentru cresterea ulterioara a naratiunii si pentru deznodamintul care stringe toate firele intr-un singur nod – al mortii. In Camionul bulgar, stravechea tema Eros si Thanatos apare, pe masura masificarii si degradarii extrem-contemporane, redusa la Amor si Accident; amorul insusi fiind personificat in marea zeita-scroafa Olivia, „scroafa totala / zeita amorului”, „o scroafa gigantica de pe tarmul marii”, careia naratorul ii dedica un poem.

Dumitru Tepeneag, asa cum se flateaza singur in roman, construieste laitmotivic si muzical. E demn de admiratie cum a reusit sa induca, cu ingeniozitatea sa combinatorie, din fragmente oarecare si aparent fara legatura, in care simbolurile sint strecurate aparent intimplator, o atmosfera apasatoare, de timp damnat si final. Ceva din sfirsitul romanului sau mi-a amintit carnagiul in care se termina Noaptea de Sinziene – atita doar ca, in Camionul bulgar, iluzia mintuirii lipseste.

Cu o mare ingeniozitate literara, Dumitru Tepeneag incrusteaza in romanele sale un mesaj, un sens ce poate fi reconstituit numai dupa o operatie migaloasa de recompunere – ca sa ii respectam termenii, „osirica”, de la mitul lui Osiris – din cioburi. La fel ca alte romane ale lui Dumitru Tepeneag, Camionul bulgar ne pune, cred, fata in fata cu semnele apocaliptice ale sfirsitului unui ciclu de civilizatie.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri